Ziua de 9 Mai aduce cu ea o multitudine de omagieri istorice care au marcat poporul român de-a lungul timpului. Astfel, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” își propune ca joi, 9 mai, începând cu ora 11.00, să readucă în memoria băcăuanilor toate evenimentele ce au ca numitor comun această dată. Despre proclamarea independenței statului român la 9 Mai 1877, încheierea ostilităților celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa la 9 Mai 1945 ori punerea bazelor viitoarei Europe unite la 9 Mai 1950 vor vorbi, în cadrul simpozionului „9 Mai – istorie și semnificații”, dr. Marius-Alexandru Istina, col.(r) Paul Valerian Timofte, prof.dr. Anton Coșa și prof. Carmen Cioltan. La finalul simpozionului va avea loc vernisajul expoziției de fotografie „Pa.șa.port” a lui Valentin Sarca. (L.M.)
Aurel V. Zgheran a zis
Respectul faţă de noi ca cetăţeni, faţă de noi ca popor ne obligă să atragem atenţia pentru garda de azi a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, nu pentru prima oară, că el onorează o altă istorie, prelucrată în laboratoarele bolşevico-securisto-comuniste ale unei republici ilegitime care începe cu abdicarea prin forţă şi şantaj a Regelui.
Până când Complexul Muzeal din Bacău continuă abaterea sărbătorii de la 10 Mai, pe 9 mai, făcută de bolşevico-securisto-comunişti?!
Ziua de 10 Mai are o triplă semnificaţie istorică:
-pe 10 Mai 1866 Prinţul Carol a depus jurământul de credinţă poporului român;
-pe 10 Mai 1877, Principele Carol a declarat Independenţa Principatelor Unite faţă de Poarta Otomană;
-pe 10 Mai 1881, România a fost pusă pe harta Europei, Principatele Unite devenind Regatul României, iar Principele Carol a devenit Regele Carol I al României.
Cum, însă bolşevico-securisto-comuniştii au luat-o pe drumul spre fundătură, până azi, turma se ţine după ei, cu ziua de 9 mai. Eu m-am săturat să tot scriu despre aceasta, oricum, ziarele menţin pasul bătucit de republica cea care numai nenorociri aduce de aproape şaptezeci de ani, cu preşedinţi unul şi unul, de la electrician până la marinar!
Magda Barbu a zis
10 Mai
(de Vasile Alecsandri)
A venit din munţi un vultur
Şi ne-a zis: „Români eroi,
Ştiu un prinţ viteaz şi tânăr
Ce-ar veni cu drag la voi,
Dacă vreţi vi-l dau ca Vodă”
Noi cu toţii: „Să ni-l dai”.
Şi ne-a dat pe Vodă Carol
Într-o zi de 10 Mai.
Şi-a venit vulturul iară
Şi ne-a zis: „Popor Român
Eşti viteaz, de ce mai suferi
Jugul unui neam păgân?
Fă-te liber, dezrobeşte-ţi
Mândra ţară ce o ai”.
Şi noi liberi ne făcurăm
Într-o zi de 10 Mai.
Vulturul venit-a iarăşi
Şi ne-a zis: „Popor Român,
Aţi luptat cumplit la Plevna
Duşi în foc de-a vostru Domn,
Vrednic e să-l faceţi Rege,
Într-o ţară ca în Rai”.
Şi noi Rege îl făcurăm
Într-o zi de 10 Mai.
Zece Mai ne-a fi de-a pururi
Sfântă zi, căci ea ne-a dat
Domn puternic ţării noastre,
Libertate şi Regat.
Ridicaţi cu toţii glasul
De prin şesuri, de prin plai,
Să trăiască România
Ura! pentru 10 Mai.
Poetul Alecsandri a surprins în aceste versuri întocmai tripla semnificaţie a zilei de 10 mai: venirea Prinţului Carol în ţară şi depunerea jurământului de credinţă; declararea Independenţei Principatelor Unite faţă de Poarta Otomană; instituirea Prinţului Carol cu titlul de Rege şi în consecinţă, ridicarea României la rangul de Regat.
Regimul comunist a desfiinţat această sărbătoare, acoperindu-i sfânta semnificaţie cu inventata sărbătoare de 9 Mai. Iată nici până astăzi unii nu îşi deschid un pic mintea ca să înţeleagă simbolurile istorice ale neamului şi ţării lor. E cu atât mai greu cu cât, mass-media continuă să oglindescă eronat istoria şi să o facă aşa cum au învăţat cândva de la profesorii de istorie şi socialism ştiinţific, încă în activitate şi azi.
Nu s-a spus un cuvânt despre ASR Principele Radu al României, al cărui zi de naştere se aniversează astăzi, dar se umplu pagini cu sărbătorile comuniştilor, şi altele (a se vedea pagina de religie exclusiv ortodoxă, ca şi cum pe tot întinsul judeţului Bacău altfel de confesiune religioasă lipsete cu desăvârşire, şi ca şi cum, e cea mai mare nevoie în ziar de spusele unor preoţi care seacă ţara şi lumea tace…
Aurel V. Zgheran a zis
Observaţia ta, Magda, este inspirată şi reală, doar că Ziarul de Bacău nu prezintă eronat istoria, iar informaţiile în legătură cu valorile Monarhiei şi despre Familia Regală a României există în măsura în care sunt trimise, scris ziaristic şi competent. Un singur amendament: ziua Alteţei Sale Regale Principele Radu al României nu este pe 7 mai, cum am discutat, eroarea de data aceasta fiind a mea, ci pe 7 iunie. Sperăm că atunci evenimentul va fi surprins de ziar.
Evenimentele istorice ale zilei de 9 mai nu sunt în niciun caz neimportante. Doar că în regimul trecut ele au luat faţa, în mod indus, marii zile naţionale de 10 mai. Acum este cazul să reprimească ambele amploarea şi semnificaţia corespunzătoare.