Amintirea copilăriei, a adolescenței ne rămîne întipărită în memorie și după ani de zile ca o lume de minuni, de descoperiri, de elanuri spontane, o lume a celor mai emoționante gesturi de dăruire, de generoase angajamente, însoțite de un entuziasm debordant. Un univers pur interzis pătrunderii atîtor mizerii umane, care inundă de multe ori interiorul sufletelor noastre. Un univers de care nu trebuie și nu avem voie să ne atingem.
Acest secol XXI al începutului de mileniu trei pune pe prim-planul vieții sociale știința și tehnica ce transformă viața într-o competiție acerbă, în detrimentul lirismului vieții spirituale, ceea ce poate crea grave primejdii de alterare a însăși esenței umane. Și asta, pentru că mulți cred că sufletul nu este decît o banală ecuație, iar poezia ceva ce nu poate fi definit din punct de vedere științific. De aceea trebuie să cultivăm sensibilitatea, spiritului noilor generații, cu grija cu care cei vechi cultivau credința, adevărul, cultura. Aceasta îi va feri de josnicie, le va salva viața interioară de crize, îi va împiedica să devină cinici și brutali. Să nu ni se pară demodați tinerii preocupați de literatura „naivă” a epocii romantice, de cei ce sînt realmente pasionați de Eminescu, Bacovia, Nichita Stănescu. Sau de cei patru care pictura și muzica titanilor Da Vinci, Michelangelo, El Greco, Bach, Chopin, le dau un sens aparte vieții. Nu trebuie impusă tinerilor convingerea că trebuie să fie pregătiți doar pentru o societate rece și aspră, pragmatică, automatizată și cibernetizată în care nu pot supraviețui și progresa decît spiritele cu reacții previzibile și controlabile, ca cele ale unui robot, decît sensibilități medii , „dresate” să nu iasă dintr-un cadru prestabilit.
Pentru că, dacă le vom sugera o asemenea reprezentare a viitorului, ei se vor strădui să creeze o astfel de societate contrară aspirațiilor noastre cele mai intime, în esență însuși progresului uman. Deja atracțiile oferite de unele posturi de televiziune, de jocurile electronice și de invazia internetului, produc în rîndul tinerilor o percepție deformată a realităților vieții, care nu trebuie irosită cu nimicuri, cu lucruri inutile. Tinerii trebuie învățați să trăiască între oameni, să-i prețuiască și să-i respecte, să învețe de la cei mai buni și să le întindă mîna celor slabi. iar noi trebuie să le respectăm tinerilor dreptul de a iubi și de a avea prieteni. Cei prinși în mrejele iubirii sînt ca păsările zburătoare, setoase de libertate și de nemărginit. Să-i lăsăm să încerce mările văzduhului. Dacă le vom smulge aripile, zborul se va frînge, iar ei se vor tîrî toată viața ca niște jivine. Interzicîndu-le tinerilor sentimentul prieteniei le vom răpi dreptul de a fi ei înșiși, ceea ce le va apare ca o nedreaptă și crudă lezare a libertății personale. De multe ori, însă, un aspect nedorit al vieții umbrește și chiar întunecă perioada atît de frumoasă a tinereții. Sărăcia. Pentru că sărăcia îi umilește pe adolescenți. Le dă acel blestemat complex de inferioritate de care unii nu se mai vindecă niciodată. Le răpește bucuria copilăriei, iar pe unii îi închide în sine și îi înrăiește. Dar, poate, cea mai rea, este opulența. De altfel, întotdeauna, cei doi poli ai societății – mizeria și supraabundența au furnizat cele mai triste eșecuri morale, au determinat cele mai grave malformații ale spiritului.
Lipsa oricăror lipsuri, necunoașterea totală a nevoii și a prețului satisfacerii ei, cultivă nepăsarea și disprețul față de bunurile lumești, create de oameni cu sudoare. Și de multe ori cu multă suferință. Trebuie să-i învățăm pe tineri să trăiască frumos și demn. Și să absolve cu succes universitatea vieții. Aceasta este datoria noastră. A dascălilor și părinților. Unica noastră obligație. O mare, grea și nebănuit de frumoasă obligație. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns