Mult mediatizata emisiune a Diaconescului pe Oglinda televizoarelor ne-a stîrnit oarece curiozitate, pentru că se anunța o descărcare de conturi ale exprimarului Sechelariu, alături de amicul său în ale fotbalului și bibliotecii la purtător.
Știam că pe postul în cauză libertatea de a spune cîte-n lună și în stele este garantată. Nu ne așteptam la dezvăluiri cruciale din partea celor doi combatanți, dar speram că la mînie or să scape per voce ce și ce.
Nu a fost să fie așa, dar nu regretăm timpul pierdut în fața televizorului. În primul rînd că am descoperit încă o față a fostului nostru „mare guvid”. Omul a avut momente excepționale cu mimica sa de copil poznaș surprins la borcanul interzis de dulceață și o capacitate aparte de a aplana unele ieșiri violente ale Becalului (Batalului?).
În momentul cînd Don Gigi Von Strungă s-a repezit spre camerele de televiziune să-l vitrioleze pe Vadim Tudor, prietenul Seche l-a oprit cu blîndețe: „să criticăm, dar să nu jignim”. Frumos gest la un ins care a plîns pentru și după funcția de primar!
Extraordinară remarcă a Sechelariului: „se uită lumea la noi ca la doi agramați”, recunoscînd că a început să învețe gramatica limbii române după 1990, dar n-a precizat cînd se oprește, pentru că gramatica este afurisită și face bubiță la etajul superior.
Mai rar o perlă ca aceia cînd cei doi s-au declarat conducători. Nu știam că acest partid de cumpărătură are atît de mulți și novici conducători că le trebuie alți conducători. Poanta circulă și în timpul „cîrmaciului de iepocă” în formularea „fie șeful cît de mare, tot are unul în spinare”, adică este controlat la rîndul lui.
A fost un umor involuntar de milioane. Păi ce, îi de colo ca un conducător de conducători să precizeze că se conduce în viață după eroii de film? Cum s-ar zice, au cultură de gang, avansînd de la cultura de tîrlă.
Cei doi actori ai tinerei generații scăpate de la stînă și tava cu ulei ars se completează de minune și nu se mai pot despărți, precum vioara și arcușul, capra și rîia, porcul și belciugul.
Reprezentația a fost colosală, probabil că au vizionat filmul prezentat cu puțin timp în urmă pe canalele televiziunilor comerciale: „Prostănacul și tăntălăul”.
„Șoricelul” Diaconescu i-a condus binișor pentru a refula toate otrăvurile și ocările care îi marcaseră în ultimul timp.
Atacul la Ăl Bătrîn nu și-a atins ținta, spusele „Bursucului bărbos” fiind deslînate, fără o logică, un rol învățat pe de rost și uitat între culise și reflectoare.
Tirada violentă a oierului din fotbal împotriva unui împătimit pamfletar s-a vrut veninoasă, dar insuficient susținută cu argumente, pentru că nea Gigi nu putea nici să citească din înscrisurile pe care le tot mototolea în fața aparaturilor.
Încercările de urzicare a Hrebenciucului, amestecate cu laude la adresa Bombonelului, au umbrit cumva spectacolul.
Interesantă umflarea în pene a prim-actorilor de partid precum că vor cumpăra ceva personaje din celelalte partide. Se poate. Azi, totul e de vînzare, iar președinții de președinți au strîns ceva parale; nu de la stînă și nici de la jocurile mecanice.
Glumița cu impozitele și taxele către stat a avut tot atîta efect cît o pală de vînt asupra piramidelor.
Trebuie reținut că au reușit să țină în fața ecranelor mulți somnambuli, fapt ce nu trebuie neglijat.
Spectacolul a avut două părți, pentru că pe aceiași Oglindă, în replică tribunul pamfletelor și tribunalelor l-a împroșcat pe fantele de stadion de nu-l mai poate spăla toată apa Dîmboviței. Mare spectacol, mare! Merita văzut, cei care l-au scăpat ar trebui să solicite reluarea.
Shou-rile și varietățile de televiziune devin simple înjghebări aride. Dacă cei trei artiști politico-ocazionali ar fi urmat cursuri de actorie și s-ar fi dedicat scenei am fi avut un trio de comedie de primă clasă.
Păcat, că nu și-au jucat rolurile în aceeași seară, sub aceleași reflectoare! Mai uită românul de necazuri!
Comedie mare neicușorule, mai dihai ca la Moși!
Și totuși, săgețile celor trei demonstrează că politica românească e în mare suferință. Hazul de necaz nu vindecă și nici nu acoperă goliciunea celor ce se consideră politicieni. (Jan NEGRU)
Lasă un răspuns