Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est organizează astăzi, 21 noiembrie, o masă rotundă cu tema „Turismul cultural-religios, nevoi și perspective de dezvoltare”, alături de actorii principali din domeniul turismului cultural-religios din regiune. Evenimentul va avea loc de la ora 10,00 la Hotel Best Western Bucovina, din Gura Humorului, și reprezintă o activitate în proiectului RECULTIVATUR(Elaborarea unui instrument pentru includerea valorilor cultural-religioase în procesul de dezvoltare și planificare a centrelor urbane și comunităților rurale învecinate).
Prin acest proiect, până acum în Regiunea Nord-Est au fost inventariate 1.605 obiective cultural religioase care constituie resursele pentru dezvoltarea turismului cultural-religios.
Concluziile acestei întâlniri vor fi folosite pentru elaborarea unui Model Comun de Turism Religios pentru zona de sud-est a Europei (SEE), care va servi ca instrument de ghidaj și suport atât pentru agențiile publice, cât și pentru operatorii din turism și alte persoane interesate în dezvoltarea acestui tip de turism. Se va urmări ca acest Model să se adreseze cât mai bine specificităților din domeniul turismului cultural-religios din România.
Turismul cultural-religios – ai opinat organizatorii – constituie doar o mică parte din veniturile realizate în sectorul turismului în România. Totodată, în România există un larg patrimoniu mobil și imobil care constituie baza de dezvoltare pentru turismul cultural-religios. Patrimoniul cultural-religios constituie o resursă degradabilă, cu un potențial imens de dezvoltare. Dar strategia și metodologia pentru dezvoltarea sa este deficitară. Dezvoltarea acestor obiective patrimoniale în obiective turistice înseamnă formarea de parteneriate, găsirea de soluții integrate pentru comunitate și, nu în ultimul rând, obținerea unor finanțări. Odată cu dezvoltarea acestui tip de turism, se salvează de la degradare o parte din patrimoniul cultural-religios, prin găsirea unor surse de finanțare stabile, iar includerea obiectivelor cultural-religioase în produse turistice ar însemna și promovarea zonei, nu numai a obiectivului. Acest deziderat se poate realiza doar cu participarea activă a tuturor actorilor turismului cultural-religios, inclusiv a persoanelor ce locuiesc în comunitățile alăturate unor asemenea obiective. (Petru DONE)
Lasă un răspuns