Elevi de la liceele Saligny, Ferdinand şi Vrănceanu au participat marţi la o întâlnire ce a avut loc în incinta Inspectoratulului Şcolar, cu scopul de a informa şi preveni cazurile de violenţă, sub toate aspectele ei.
Această întâlnire face parte dintr-un proiect mai amplu, prin care s-a înfiinţat un parteneriat cu instituţii ca Judecătoria, Centrul Naţional de Prevenire a Traficului de Persoane, Consiliul Judeţean, Spitalul Judeţean, etc.
Un prim punct de dezbatere a fost violenţa domestică. Statisticile arata că numărul femeilor abuzate este în continuă creştere, fie că este vorba de abuzuri verbale, fizice, emoţionale, psihice sau sociale.
S-a mai pus în discuţie şi problema legilor prea permisive din România, care, se pare că în doar 1% din cazuri se dovedesc a fi eficiente. S-au discutat şi diferite cazuri în care femeile au suferit diverse tipuri de abuzuri. Din toate acestea, majoritatea au negat sau au ascuns faptul că sunt maltratate.
Acest lucru se întâmplă din cauza dorinţei de a avea o familie şi de a-şi proteja copiii, fără să conştientizeze pericolul la care se expun. S-a ajuns la concluzia că orice femeie abuzată trebuie să apeleze la ajutor. Un viitor punct al acestui proiect va fi legat de consumul de etnobotanice.
Şcolile vor fi vizitate de cadre de poliţie şi medici specialişti care vor informa elevii cu privire la riscul la care se expun cei care consumă aceste “droguri naturale”.
Necesitatea unor astfel de măsuri pare a fi normală si binevenită, având în vedere că s-a raportat o creştere de trei ori mai mare a numărului consumatorilor de etnobotanice din 2009 până în septembrie 2010.
Un alt fapt îngrijorător îl reprezintă neputinţa doctorilor de a trata cazurile grave care ajung la Urgenţe deoarece nu există un tratament pentru aceşti pacienţi. (Amalia FRIGURA)
Lasă un răspuns