Începând cu 29 martie 2023, a debutat implementarea, de către Inspectoratul Școlar Județean Bacău, a activității de bază din cadrul proiectului „Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin dotarea corespunzătoare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din județul Bacău” cod SMIS 143388.
Proiectul presupune echiparea a 86 unități de învățământ din județul Bacău cu o serie de dispozitive de igienizare/dezinfecție și de protecție, dar și biocide și soluții de asigurare a igienei și dezinfecției necesare pentru asigurarea unor servicii de educație sigure, atât pentru elevi și familiile acestora, cât și pentru corpul profesoral și comunitate, în general.
Proiectul a fost depus, în decembrie 2020, în cadrul apelului de proiecte „Consolidarea capacității unităților de învățământ de stat în vederea gestionării situației de pandemie generată de virusul SARS-CoV-2”, cod apel POIM/881/9/1, și declarat admis în noiembrie 2021, contractul de finanțare fiind semnat în data de 23.06.2022 – finanțarea de 13.117.491 lei se face din Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Perioada inițială de implementare a fost 1.03.2022 – 30.11.2022, ulterior prelungită, din cauza întârzierii semnării cererilor de finanțare, până pe 30 iunie 2023.
În luna noiembrie 2022 au fost demarate procedurile de achiziție pentru fiecare produs, respectiv: dezinfectant pentru suprafețe, dispensere pentru prosoape din hârtie, măști de protecție de unică folosință, săpun lichid, prosoape din hârtie, dezinfectant de mâini, stații de igienizare, în prezent desfășurându-se etapa de distribuire a produselor către școli.
Numărul de beneficiari ai măsurii este: 36.082 elevi și 3.858 angajați ai instituțiilor de învățământ. Durata estimativă a distribuirii tuturor produselor este până la jumătatea lunii mai. (sursa: comunicat de presă)
Lasă un răspuns