• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Uncategorized / Diabetul face ravagii printre copii

Diabetul face ravagii printre copii

Ziarul de Bacau 29 octombrie 2003 Lasă un comentariu

LikeShare

• în ultimele două luni au fost depistate 75% dintre cazurile noi de diabet juvenil din acest an

54 dintre cei aproximativ 10.000 de băcăuani bolnavi de diabet sînt copii. Unii dintre ei aveau doar trei ani atunci cînd au fost depistați. Acum, cel mai mic dintre copiii bolnavi de diabet are numai cinci ani, iar cel mai mare este în pragul majoratului. Odată depistați cu diabet, toți au devenit dependenți de insulină, iar în ultimii ani numărul lor crește îngrijorător de mult. „La începutul anilor ’90, maxim doi copii erau depistați într-un singur an cu diabet. În ultima vreme, numărul cazurilor nou depistate a crescut la șapte-opt. Anul acesta au fost depistați deja opt copii cu diabet, șase dintre ei fiind descoperiți în lunile august și septembrie”, ne-a declarat dr. Gabriela Fetecău, medic pediatru cu specializare în diabetul juvenil. Cazurile nou depistate au adus județul Bacău pe locul cinci în țară la diabetul în rîndul copiilor. „Preșcolarii ajung să fie depistați pe fondul unei infecții virale, cum ar fi oreionul sau varicela. Atunci li se fac analize și se depistează debutul bolii. Un alt vîrf de incidență a bolii este la pubertate, cînd pe fondul modificărilor hormonale încep să apară semnele bolii. Astenia, oboseala, pierderea masivă în greutate și starea permanentă de sete sînt primele semne care îi aduc pe adolescenți în cabinetele medicilor de familie sau al specialiștilor”, a explicat doctorița Fetecău.

Greu de tratat, preșcolarii depistați cu diabet depind exclusiv de modul în care părinții le urmăresc dieta și le administrează insulina. În acest moment, cinci familii din Bacău se chinuie să-și trateze copiii cu vîrste mai mici de șase ani, să le facă zilnic testările glicemiei și să le respecte dietele alimentare impuse de medici. „Copiii mici sînt foarte greu de tratat pentru că ei nu pot spune din timp atunci cînd simt că valoarea glicemiei variază. Mai mult, refuză dieta impusă de boală și sînt greu de convins că trebuie să mănînce anumite alimente, iar altele, nu. În această situație, doar părinților le revine sarcina să coreleze dieta cu tratamentul”, mai spune medicul pediatru. Nu doar numărul mare de îmbolnăviri este îngrijorător în rîndul copiilor, ci și faptul că la minorii cu predispoziție la boală, afecțiunea se declanșează mai devreme sau mai tîrziu. „Părinții trebuie să știe că, dacă o rudă de gradul I din familie are diabet sau copiii lor au avut la naștere peste 4,5 kilograme, aceștia sînt predispuși la apariția bolii. Vîrsta la care diabetul se declanșează nu poate fi stabilită, dar dacă una dintre situațiile de mai sus există, părinții trebuie să reducă la maxim dulciurile care conțin zahăr din alimentația copilului lor”, a conchis doctorița Fetecău. Altă posibilitate de a depista din vreme diabetul la un copil este ca părinții care știu că au antecedente în familie să-i facă celui mic, cel puțin odată pe an, analize de laborator. (Cezara DUȚĂ)

LikeShare

Din categoria: Uncategorized

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Tânără din Bacău, „tâmâduită” de 160.000 euro ca să-și salveze căsnicia

Alianța USR-AUR de la Primărie, invocată în dezbaterea prezidențială: “Nicușor Dan nu știe că Viziteu este în Primăria Bacău, unde avem o alianță”

Barleta aduce muncitori indieni la fabrica din Bacău. „Tinerii nu își doresc să muncească în producție”

Profesorul de la Colegiul de Artă acuzat că a făcut campanie în timpul orelor a fost suspendat. „George Simion a vorbit foarte frumos despre profesori”

Târgul educațional UBc, destinat liceenilor din județele Bacău, Neamț și Vrancea

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Micu la Profesorul de la Colegiul de Artă acuzat că a făcut campanie în timpul orelor a fost suspendat. „George Simion a vorbit foarte frumos despre profesori”
  • Ungureanu Dan la Barleta aduce muncitori indieni la fabrica din Bacău. „Tinerii nu își doresc să muncească în producție”
  • Ana la Alianța USR-AUR de la Primărie, invocată în dezbaterea prezidențială: “Nicușor Dan nu știe că Viziteu este în Primăria Bacău, unde avem o alianță”
  • Dan la Barleta aduce muncitori indieni la fabrica din Bacău. „Tinerii nu își doresc să muncească în producție”
  • SEPTEP la Alianța USR-AUR de la Primărie, invocată în dezbaterea prezidențială: “Nicușor Dan nu știe că Viziteu este în Primăria Bacău, unde avem o alianță”

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău