„Din bube, mucegaiuri și noroi”…

Nu mă număr printre cei care cad în extaz când aud de Mihai Răzvan Ungureanu, „marele om de cultură” (fără operă?) eșuat în politica românească. Ba chiar mi-am exprimat întotdeauna îndoielile cu privire la un personaj lansat public de câteva scandaluri ieșene postrevoluționare. Este greu de explicat cum omul care afirma în anii ’90 că structurile securiste din serviciile secrete îl urmăresc a ajuns șef tocmai la o asemenea instituție!…

MRU a fost răzvrătit exact cât (și când) a trebuit: ajuns secretar de stat la Ministerul de Externe, s-a dat pe brazdă și a cântat partitura sistemului. Un singur lucru i-a lipsit pentru a ajunge mare pe scena politică: intuiția. Este fricos, nu riscă și – de aceea – sare în barca celor ce par foarte puternici la un moment dat, exact înainte de a începe căderea „protectorilor” săi. Așa a fost întotdeauna. A ajuns membru supleant în Comitetul Central UTC în ajun de revoluție antibolșevică. A acceptat să devină prim-ministru cu o lună înainte de a începe disoluția PDL. A devenit loial lui Băsescu când acestuia a început să-i „pâlpâie” steaua (sau corect ar fi „stelele”?!). Iar ultima ispravă este cea din toamna lui 2012, când s-a aliat cu democrat-liberalii și împreună cu aceștia a intrat în moarte clinică din punct de vedere electoral. Un țăran mai hâtru (dintre aceia înzăpeziți, la care MRU se răstea la începutul lui 2012) ar zice: „Păcat de băietul aista că n-a avut noroc în viață!”…

MRU este o „creație de eprubetă”, rapid executată la comanda lui Băsescu. Însă atunci când te grăbești și clientul este nerăbdător, rezolvi „problema” cu ce ai prin preajmă. Aduni diverse resturi și încropești ceva. Așa a făcut și MRU. Și-a „achiziționat” un partid – Forța Civică – pentru că unul nou cerea timp și muncă de teren, s-a aliat cu un „elefant” precum PDL și a început să strige „lume, lume, ia te uită la noi cum mai tropăim!” și apoi a decis că ar fi vremea să-și „înnobileze” sângele politic. Așa că a pus ochii pe un rest (mai agitat) din fostul (și gloriosul) PNȚCD pe care l-a anexat. Și pentru că toate acestea „trebuiau să poarte un nume”, domnul fost spion-șef n-a fost în stare (ca întotdeauna!) să găsească ceva nou. Cu fast și „mari” congrese, MRU și asociatul său Aurelian Pavelescu (de unde a apărut și ăsta?!) au „nășit” Alianța DA (Dreptate și Adevăr). După cum spunea Arghezi: „Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi”… Să le fie de bine și eșecul ușor! Că tot Arghezi spunea: „E-ndreptățirea ramurei obscure/ Ieșită la lumină din pădure”…
Ați mai pomenit un așa ghiveci politic? Cândva, MRU a demarat din extrema stângă a eșichierului (tineretul comunist), s-a pripășit pe la centru-stânga și iată-l acum declarându-se personajul care va pune „bazele principalului pol de dreapta în România”! Evoluția aceasta este cu adevărat de tip Băsescu! Să-ți iei un partid de centru-stânga înființat (mort) de Petre Roman – Forța Civică – și să te crezi port-drapelul dreptei în țara asta, dai dovadă că ori vrei să prostești lumea, ori habar nu ai în ce ai intrat. Primul lucru pe care l-a făcut MRU când a devenit proprietarul Forței Civice a fost să scoată crucea din sigla acestei formațiuni. Este un semn de conștientizare a situației în care se află: inițiativele sale doctrinare n-au niciun Dumnezeu!
Ștefan RADU