Nu vrea să-şi dea numele real de frică să nu fie discriminată. Are 22 de ani, e mamă şi studentă în acelaşi timp. La şapte ani, ca urmare a unui sistem imunitar slăbit şi a numeroaselor răceli, doctorii i-au făcut testul HIV, care a ieşit pozitiv.
Abia la 12 ani a aflat că este infectată, după ce a umblat printre acte, găsind nişte pliante despre HIV şi certificatul de grad, potrivit afirmaţiilor ei.
„Ce crezi oare, că îmi place/ Sau că am vrut să am eu HIV?”
Cu toate că a aflat treptat şi a avut timp să se obişnuiască cu diagnosticul, acest lucru i-a marcat anumite perioade din viaţă şi au fost câteva momente când a simţit cum e să fie discriminată. „Majoritatea stomatologilor refuză să trateze pacienţi seropozitivi de teama ca ar putea pierde clienţi sau doar pentru a-si ascunde proasta sterilizare a instrumentelor.”, mi-a mărturisit tânăra.
Ea povesteşte că odată, o doctorita a refuzat-o: „Am şi eu copii acasa” – i-a spus medicul. Tinara crede ca există o totală lipsă de informare a modalităţii de transmitere a virusului şi o lipsă de sentimente ascunsă sub o replică „diplomatica”.
Dacă tânăra studentă este discriminată doar de stomatologi, Larisa a fost discriminată de toata lumea. După ce mama ei a murit de SIDA, când fata avea numai şase ani, toată familia fusese chemată la testare.
Încă de atunci medicii au descoperit că Larisa era infectată cu HIV. Prin urmare, niciun vecin sau prieten nu mai vorbea cu ea, de frică să nu se infecteze.
Deşi în prezent este privită ca o persoană normală, merge la şcoală şi are prieteni, fata, în vârstă de 17 ani, îi sfătuieşte pe cei sănătoşi sa se informeze, să respecte regulile de igiena şi să nu se teamă, pentru că HIV/SIDA nu se ia prin orice mijloace”.
„De ce nu aş putea să râd ca tine / Sau pur şi simplu să zâmbesc?”
Ana Vatavu este preşedinta asociaţiei „Lizuca”, asociaţie ce vine în sprijinul persoanelor seropozitive din Bacău. Ea spune ca bolnavii din prezent au fost infectaţi în perioada 1985-1991 din cauza acelor nesterilizate, nu din cauza moravurilor uşoare ori a drogurilor injectabile.
De asemenea, tot ea mi-a pus la dispoziţie broşuri despre HIV/SIDA şi reviste create de bolnavi, pentru bolnavi. Astfel, într-un material realizat de Fundaţia „Romanian Angel Appeal” (RAA), scrie că, deşi primul pacient infectat cu HIV a fost descoperit în 1981, încă din anii ’70 existau persoane seropozitive.
Tot în această broşură mai scrie că virusul este inactivat rapid (3-30 min) de către dezinfectantele obisnuite, isi reduce concentraţia cu 90-99% în câteva ore, prin uscarea sangelui şi ca spalarea mâinilor cu apa şi săpun timp de 30 de secunde după contactul cu sânge sau alte produse contaminate este considerată măsură cea mai simplă şi sigură de protectie”.
„Nu există oameni sănătoşi sau infectati, exista doar oameni care nu s-au testat şi care nu ştiu încă dacă sunt sau nu infectaţi. Cea mai bună modalitate este de a te testa şi de a lasă prejudecăţile” – spune Maya, o alta fata seropozitiva.
Ea îi sfătuieşte pe toţi cei aparent sănătoşi să-şi facă testul HIV, mai ales că el este gratuit şi rezultatul rămâne confidenţial. Persoana care se testează poate să nu-şi divulge nici numele, dar în cazul în care se descoperă că are acest virus, va trebui să repete testul, pentru ca rezultatul să fie luat în considerare.
Testarea devine necesară după un contact sexual neprotejat, o intervenţie chirurgicală sau dupa tratamente injectabile. De asemenea, este bine ca o persoană să se testeze dacă se îmbolnăveşte des, acesta fiind principalul mod de manifestare a virusului HIV.
Totuşi, pentru a obţine un răspuns corect şi sigur, pacientul nu trebuie să-şi facă testul la imediat după o posibilă infectare, ci după cel puţin şase luni. Toate acestea le-am aflat în cadrul consilierii de dinaintea testării, consiliere la care are dreptul oricine.
Am fost şi eu la secţia de Boli Infecţioase Adulţi, Pavilionul II, din Spitalul Judeţean de Urgenţă, să-mi fac testul HIV. Acolo, doamna Maşa-Maria Potîrniche, cea care m-a şi consiliat, mi-a recoltat o cantitate mică de sânge, iar a doua zi am aflat deja rezultatul.
Andreea IOVITA
pixi a zis
Foarte bun articol. De ce ii intelegem pe bolnavi doar cand suntem bolnavi?!Poate de aceea ne ducem singuri crucea.
@pixi a zis
Drag tinar nu esti singur in incercarea prin care Dumnezeu a ingaduit sa treci vazuta de tine drept cruce . Dumnezeu te iubeste vrea sa restabileasca legatura cu tine si vrea sa -ti ridice povara ta. De aceea a trimis El un salvator un Mantuitorul de pacate, un doctor Suprem al trupurilor si al sufletelor si vrea sa poarte cu Tine crucea ta. Daca stai si te gandesti asta este singura ta sansa. Vrei? Trebuie numai sa crezi. Crezi? Strange in inima aceste versete din biblie:
[Matei 11:28] „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.”
[Matei 11:29] „Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.”
[Matei 11:30] „Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” Fii binecuvantat de Domnul!