Sediul Direcției Regionale Antifraudă Nord-Est a fost stabilit la Suceava, pentru toate județele din regiune – Bacău, Iași, Suceava, Neamț, Botoșani și Vaslui. Această structură va înlocui actuala Gardă Financiară. „Suceava – a spus premierul Victor Ponta, aflat într-o vizită în zonă – este un județ de graniță, un județ puternic din punct de vedere economic și am considerat că este foarte bine ca sediul direcției să fie acolo, evident cu competențe pentru toată Regiunea de Dezvoltare Nord-Est. Direcția Antifraudă va fi complet independentă, politic și administrativ, și va răspunde în fața mea, ca prim-ministru.”
Victor Ponta a mai spus că regionalizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) este un test al capacității de a lucra la nivel de regiune. „Multe alte lucruri trebuie să meargă spre regiuni, cam tot ce ține de Ministerul Muncii, de exemplu – șomajul, pensiile, tot ce ține de educație, sănătatea” – a mai spus Victor Ponta.
Premierul susține că până miercuri, 21 august, va da un răspuns în legătură cu salariile compensatorii pentru persoanele disponibilizate de la marile companii de stat, dar a precizat că, deocamdată, nu sunt resurse și că rectificarea bugetară a fost îndelung negociată cu Fondul Monterar Internațional și Comisia Europeană.
În județul Bacău, Direcția Generală a Finanțelor Publice a devenit Administrația Județeană a Finanțelor Publice, Direcția pentru Accize și Operațiuni Vamale a devenit Biroul Vamal de Interior, iar Secția Județeană a Gărzii Financiare va fi, pru și simplu, desființată, pentru a fi înlocuită cu o structură din subordinea Direcției Regionale Antifraudă.
Până când lucrurile se vor așeza temeinic în toate aceste structuri, zarva mare este, acum, printre finanțiști. În județ au fost puse pe liber 86 de posturi, funcționarii care le ocupau fiind nevoiți să concureze pe numai 47 de alte posturi vacante. O parte dintre ei vor opta, poate, și pentru posturile din structura din subordinea Direcției regionale Antifraudă, dacă vor întruni condițiile care se vor impune acolo. Vacanța de 15 august fiind prelungită cu o zi a dus mai încolo și perioada în care cei afectați pot opta pentru un post sau altul. (Petru DONE)
Lasă un răspuns