Cele 76 de persoane care vor fi date afară de la societatea Aeromotors SA din Bacău încep astăzi serviciile de preconcediere. „Reprezentanții noștri îi vor consilia pe cei 76 de disponibilizați”, ne-a declarat Octavian Țicău, director executiv la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) din Bacău. Anul acesta a debutat nefast pentru mai bine de jumătate dintre angajații societății Aeromotors SA Bacău. Conducerea unității care se ocupă cu repararea motoarelor de avioane și-a anunțat intenția de a da afară 76 de salariați. „În proiectul de concediere remis instituției noastre se specifică sfîrșitul lunii martie ca dată limită pînă la care viitorii șomeri vor trebui să părăsească Aeromotors SA Bacău”, a precizat Octavian Țicău. La această unitate sînt angajați în acest moment 137 de salariați. Motivația acestei măsuri drastice este dată de datoriile firmei la bugetul de stat și la bănci. În cadrul serviciilor de preconcediere, viitorii șomeri vor afla modul în care se întocmește dosarul de șomaj, locurile de muncă vacante de pe piața muncii, precum și posibilitățile de recalificare prin cursuri de formare profesionale pe care Agenția le va organiza în acest an. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns