La o populație care depășea, la 1 ianuarie 2020, 585 de mii de persoane, în județul nostru sunt doar 15 paturi la Terapie Intensivă în unitățile spitalicești.
Acestea se regăsesc doar la Spitalul Județean de Urgență Bacău și la Spitalul Onești, care este și suport Covid 19. La un calcul rapid, aceasta înseamnă că un singur pat revine la 39 de mii de locuitori. Chiar și în condițiile în care numărul de pacienți mai scade, tot sunt puține paturi. Deja sunt două săptămâni de când locurile în spitale se găsesc cu greu.
Deși pot primi și trata pacienți și Spitalul Buhuși și Spitalul de Pneumoftziologie, acestea din urmă nu au paturi pentru cei aflați în stare mai gravă și care au nevoie de asistență respiratorie mecanică. La nivel național, autoritățile raportează circa 3.700 paturi la ATI, dintre care peste 2.000 în spitale Covid.
La Spitalul suport Covid Onești toate paturile din Anestezie Terapie Intensivă (ATI) sunt conectate la instalație de oxigen, dar în plus, pentru pacienții care au nevoie de ajutor în respirație, există în unitate și oxigenatoare.
„Acestea pot fi duse la patul bolnavilor și astfel se rezolvă punctual situația. În acest moment, nu mai avem locuri libere la ATI, dar situația este în permanentă mișcare”, a declarat managerul spitalului, Gelu Nicolcea. Spitalul oneștean are 236 de paturi, o parte din ele fiind folosite pentru pacienții obișnuiți, de la reluarea activității și pe alte secții. 109 paturi sunt pentru pacienții de Covid 19, altele 9 fiind la ATI.
SJU Bacău are peste 800 de paturi, dar dedicate SARS CoV-2 sunt 64, iar 6 sunt în ATI. Directorul medical Ioana Dinu a precizat ieri, într-un comunicat, faptul că niciun pat de la ATI nu mai este liber. Bacăul a depășit ieri pragul de 1. 500 de persoane confirmate cu acest virus, de la debutul pandemiei.
Lasă un răspuns