Primarul Lucian Stanciu-Viziteu a semnat pe 17 aprilie o dispoziție prin care își deleagă toate atribuțiile, mai puțin cele legate de urbanism, către managerul public, Ciprian Piștea. Practic, edilul rămâne fără nimic de făcut oficial în Primăria Bacău, înainte de campania electorală, în schimb nu renunță la încasarea salariului.
Conform dispoziției 691/17.04.2024, Viziteu va gestiona de acum doar Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei Bacău. Restul direcțiilor și serviciilor, chiar și propriul cabinet, sunt transferate în „portofoliul” managerului public, Ciprian Piștea.
Campania electorală bate la ușă
Decizia vine chiar înaintea campaniei electorale, iar Primăria Bacău a refuzat să explice motivul pentru care Stanciu-Viziteu renunță la sarcinile de edil. De altfel, peste doar două zile, pe 20 aprilie, are loc lansarea candidaților USR, iar apoi se intră în linie dreaptă pentru alegeri. Viziteu a fost văzut zilnic prin oraș, alături de angajații de la cabinetul său, strângând semnături pentru USR, sub pretextul unor vizite pe teren.
Răspunsul oficial al Primăriei Bacău nu a explicat în niciun fel decizia edilului. „Decizia a fost luată în baza articolului 157 al OUG 57/2019 din codul administrativ, care prevede că primarul poate delega, prin dispoziţie, atribuţiile ce îi sunt conferite de lege şi alte acte normative viceprimarului, secretarului general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate, administratorului public, precum şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, în funcţie de competenţele ce le revin în domeniile respective. Acesta este, de altfel, cadrul legal în baza căruia primarul stabilește atribuțiile viceprimarilor, iar lista de atribuții poate fi, după caz, extinsă sau redusă, pe toată perioada mandatului”, ne-a transmis Andreea Negru, purtător de cuvânt.
Viziteu vede doar salariul din buzunarul altora
Deși rămâne practic fără atribuții, cu excepția Urbanismului, primarul Viziteu nu dă niciun semn că ar renunța la încasarea salariului și a sporului de 50% pentru proiecte europene, care însumează peste 28.000 de lei brut, pe lună. Asta, în ciuda faptului că aproape la fiecare ședință de Consiliu Local i-a cerut viceprimarului Cristian Ghingheș să renunțe la salariul încasat, pentru că nu are atribuții. Culmea, după ce chiar el a retras atribuțiile viceprimarului!
Dispoziția prin care primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu cedează atribuțiile:
Dispozitie atributii primar… by Ziarul de Bacau
Cristian Verdes a zis
Ipotezele sunt multiple, doar el poate sa ne elucideze misterul sau investigatiile jurnalistice…
Poate mai pleaca iarasi in vre-o vacanta exotica, Madagascar, Dubai… de data asta poate alege sa viziteze SUA si croaziera in Caraibe sau poate vrea Australia, Noua Zeelanda si Papua cu Bora Bora..Tahiti si Fuji.
Pur si simplu poate ii e dor de locurile natale….de ,,tanti Elvira” la el la Braila…
O ipoteza ar putea fi, ca are mult de scris in raportul anual de activitate….catre superiorii lui la Bucuresti…
Ma refer la superiorii politici din usr…. nu din umxyz cum vehiculeaza gura spurcata a lumii…..
Acum va dati seama ca la cate contracte sunt in derulare la primarie, plus altele ce vor intra la licitatii trebuie sa poarte discutii serioase cu reprezentantii furnizorilor, timp de executare, ,,taxele si impozitele” aferente si modalitatea de plata…
Nu fac aluzii la dare si luare de mita, sau spaga, parandarat cum i se mai spune popular…
Nu cred sa fie dumnealui promotor al traditiilor consfintite de vechii primari, dovediti, inculpati, condamnati si executati.
Il vedeti voi pe stimabilul sef usr de Bacau, alergand prin paduri cu sarsanaua plina, sau carand valize prin strainataturi?
L-ar trada fata in primul rand.
Are mai mult prestanta unui colonel cu o misiune importanta, daca va uitati la ranjetul simpatic din afise si ochii sai perfizi,….
La ,,taxele si impozitele” aferente si modalitatea de plata… ma refeream la cotele defalcate de tva si impozitele platite la timp in prima perioada a anului de catre firme… ca sa aibe primaria la buget bani…
Parerea multora e ca a vazut ca e groasa si concurenta e serioasa anul asta si mai cerseste niste semnaturi cu gasca usr, mai lipesc afise si instaleaza banere gigant unde vor muschii lui si impart ziare cu marile realizari user-iste pe la toate blocurile…
H2SO4 a zis
Nu îl Mao umfla degeaba…e o nulitate!
#vizitiu-brailean a zis
Nu stiu ce atributii a delegat ca oricum nu a avut nicio atributie timp de 4 ani… Doar sa faca diverse combinatii pentru #gasca de partid
Janos Kadar a zis
Pont pentru PSD!
Stiti si voi cum merge treaba…cu politica si administratia publica…
Verificati achizitiile publice din ultimii 4 ani si contabilitatea firmelor ce au contractat cu primaria lucrari & furnizari.
Orice administrator sau expert contabil va va spune cum stau treburile si cat ,,lobby” s-a facut… dupa cum arata extrasul de cont… banii scosi in caserie….dividende… permutari pe conturi… etc
Majoritatea informatiilor sunt publice precum bilanturile…insa cine numeste in functie directorii la anaf poate sti si ce declaratii se depun dar si dispune controale amanuntite unde sunt suspiciuni…
Daca anumite institutii si-ar face mult mai bine treaba (sau paote ca nu sunt lasati) ar ,,canta” administratorii un intreg foileton… de iubire si bunastare intre vizitiul carutei si dumnelor…
IONUT a zis
Dar cine este domnul Pistea?!! Delegat ..de-legat e bine..dar cine l a ales pe el sa conduca orasul cu delegare de atributiuni ?!! Sau nu conteaza?!
Bogdanel Razes a zis
Ar fi intersant de citit si ,,Referatu1 nr.145402 din 16.04.2024, întocmit de Serviciul Cabinet Deninitar” sa vedem motivarea delegarii atributiilor.
Poate s-a stresat maxim in cei 3 ani de mandat si vrea sa mearga la odihna …in vre-un paradis tropical…sau fiscal… speram nu la racoare… cum au ales unii din predecesorii sai….
H2SO4 a zis
O vorbă spune : ,,Când o femeie vrea să te facă fericit nimeni și nimic nu te mai scapă,,.Cam așa stă treaba cu Dorel primar de Bacau care vrea musai să ne ,,urbanizeze,,…….iar urbanizarea este jalnică. Ne vor trebui ani buni ca să facem lumină și să vindema ranile produse….dacă cineva o să mai poată.
Bușilă a zis
O administrație coruptă!
Zeci de concursuri aranjate pentru activul de partid, apartament de lux pentru o „membră” usr, Duster bușit, contracte cu parandărăt.
Costica a zis
O administratie care a inceput in haos si sfarseste la fel. Daca comandantul vasului a parasit puntea de comanda, atunci situatia e dramatica in USR. Cu alte cuvinte scapa cine poate.