• o casă a ars din temelii, iar un apartament a fost parțial distrus
Doi bărbați iresponsabili din județul Bacău au ales o modalitate originală de a se răzbuna pe cei din jur. Primul care s-a dat în spectacol a fost Ion Goagă, în vîrstă de 75 de ani, din comuna Gura Văii. Bătrînul a avut sîmbătă noaptea o cădere psihică, în timpul cărei și-a adunat hainele în mijlocul casei și le-a dat foc. Deși pompierii militari din Onești au intervenit cu două autospeciale, ei nu au mai putut salva mare lucru din locuința compusă din trei camere și nici din bunurile din interior, estimate la 20 de milioane de lei. Un alt caz, aproape similar, s-a petrecut ieri dimineață, în apartamentul lui Ion Strat, de 53 de ani, de pe strada Cornișa din municipiul Bacău. Aflat sub influența băuturilor alcoolice, proprietarul și-a dat foc singur la apartament, cu tot cu bunurile din interior. Pagubele estimate de pompieri se ridică la 50 de milioane de lei. Interesant este faptul că doar cu o seară înainte, la același apartament a mai izbucnit un incendiu, care a fost însă stins de vecini, și care s-a datorat unui scurtcircuit la panoul electric. (Fl. CRĂCIUN)
Lasă un răspuns