Alexandru Macovei, ambulanțier băcăuan, a fost condus, astăzi, pe ultimul drum, de colegii săi din cadrul SAJ Bacău.
Prin oraș, au putut fi văzute mai multe ambulanțe cu sirenele pornite, care au mers în urma mașinii mortuare ca omagiu pentru colegul lor decedat.
„Frumos” Dumnezeu să-l ierte!
erau ambulante private?
🙄
Când decedează un militar, pompier, salvamar, polițist toți sunt conduși pe ultimul drum , ca un omagiu și în semn de respect pentru sacrificiile făcute de colegi ! Se trag salve de foc, sirene, etc ! Nu înțeleg de ce noi, „SALVARISTII” cum o colega de la București cu mândrie ne numește, nu avem ( potrivit opiniei publice) sa ne arătăm respectul și sa aducem un ultim omagiu celor care și-au sacrificat familia, copii, sănătatea pentru a salva atât de multe vieți!!!
Da, când Dumnezeu cheamă la EL pe unul/ una dintre noi, mergem din liber, cu ambulanțele care nu sunt de serviciu !
Tratamentele, investigațiile, operațiile și tot restul le plătim din salariu, nefiind decontate de Casa de asigurări deși există o lege în acest sens !
Nu cred ca cineva poate înțelege suferința noastră pentru fiecare caz, cum ne interesam după ce a ajuns la spital dacă pacientul e ok, cum ne arde sufletul la cazurile grave iar în câteva secunde, chiar dacă și noi suntem bolnavi, gândim ce, cum sa ajutăm pacienții!
Doresc multă sănătate tuturor!