Constructorul băcăuan Dorinel Umbrărescu, prin asocierea SA & PE Construct SRL (lider de asociere) – Spedition UMB – Tehnostrade SRL, a fost desemnat câștigător al contractului pentru finalizarea lucrărilor pe Varianta Ocolitoare Timișoara Sud, a anunțat Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.
Cu o valoare de aproape 384 miliaone de lei, fără TVA, lucrările trebuie finalizate în 12 luni de la emiterea Ordinului de Începere (după semnarea contractului).
„Dacă nu vor fi depuse contestații, vom putea începe procedurile pentru semnarea acestui contract (finanțat prin fonduri europene) după expirarea termenului legal de 10 zile. Este un pas important pentru construcția celor 26 de km ai Variantei Ocolitoare Timișoara Sud, care la momentul rezilierii contractului anterior (cu firma italiană Tirenna Scavi) înregistra un progres fizic de 58,26% (decembrie 2022)”, a mai precizat managerul CNAIR.
djdany a zis
asa da
BillyBoy a zis
Doamne ajută !!! În sfârșit un constructor serios se ocupă de această centură fantomă.
Solomon ioan a zis
De unde mai aduce oameni si utilaje pentru acest proiect?
M as bucura sa fie adevarat.
Gheorghe a zis
Merită toată stima și multă SĂNĂTATE !🙏❤️