Femeia (din comuna Iteşti) s-a ales cu un dosar penal pentru fals în declaraţii şi bigamie. Situaţia în care se afla femeia a fost descoperită în 2016, când Direcţia Publică de Evidenţa Persoanelor Bacău – Serviciul de Evidenţă a Persoanelor a făcut verificări şi a constatat că era căsătorită cu doi bărbaţi. Instituţia a sesizat Postul de Poliţie Iteşti cu privire la săvârşirea infracţiunii de bigamie.
Femeia figura ca fiind căsătorită cu M.C.V. din 2014, fără să fie desfăcută căsătoria încheiată în anul 2001 cu S.O.I.. Inculpata M.D. mai fusese căsătorită, din 1988 cu T.C., dar acesta a decedat în 2000. Un an mai târziu, femeia s-a căsătorit cu S.O.I., dar nu şi-a schimbat cartea de identitate şi a figurat în continuare cu numele de T.
„Potrivit probelor administrate, a rezultat că, după aproximativ 2 luni de la oficializarea căsătoriei, cei doi soţi s-au despărţit în fapt. Deşi inculpata ştia că este căsătorită, în cursul lunii februarie 2014, a depus documentele la Primăria Iteşti, jud.Bacău, în vederea încheierii unei noi căsătorii cu numitul M.C.V. şi la data de 11.02.2014, a semnat declaraţia de căsătorie prin care declara pe propria răspundere că a luat la cunoştinţă de prevederile Codului penal privind bigamia, nu există nici un impediment legal pentru încheierea căsătoriei şi că a fost căsătorită”, potrivit rechizitoriului.
După oficializarea căsătoriei cu M.C.V., femeia a ales să poarte numele de M.. De-abia când au fost pornite cercetările penale, soţul inculpatei a aflat de căsătoria cu S.O.I.. Motivele pentru care femeia a procedat în acest fel sunt de-a dreptul incredibile – în primul rând, nu a vrut să-l întâlnească pe primul soţ în faţa instanţei, iar apoi, pentru că voia cu orice preţ să scape de numele purtat înainte. „Preţul” plătit de inculpată este o condamnare, dispusă de Judecătoria Buhuşi, de 4 luni închisoare, cu amânare, dar sentinţa poate fi atacată cu apel. Instanţa a hotărât şi desfiinţarea ultimului certificat de căsătorie.
Lasă un răspuns