Doi bărbați, unul din comuna Căiuți și altul din comuna Mănăstirea Cașin, s-au ales cu dosare penale, după ce au fost prinși de polițiști în timp ce transportau lemn, ilegal.
Pe 30 aprilie, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Biroului Rutier Onești a depistat pe strada Libertăţii, din localitate, un bărbat de 48 de ani, din comuna Căiuţi care transporta cu o autoutilitară cantitatea de aproximativ 12 metri cubi, material lemnos, esenţe fag şi brad, pentru care nu a putut prezenta documente specifice de transport.
Polițiștii au întocmit dosar penal, iar cantitatea de material lemnos a fost depozitată la Ocolul Silvic Căiuţi.
Pe 02 mai, o patrulă de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Onești a depistat în comuna Mănăstirea Caşin, un bărbat de 40 de ani, din localitate, care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 10,5 metri cubi, material lemnos, esenţă fag, pentru care a prezentat un aviz de însoţire a materialului lemnos, care nu a fost încărcat în aplicaţia SUMAL 2.0.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvărşirea infracţiunii de transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase neînsoţite de avizul de însoţire al materialului lemnos sau fără provenienţă legală, iar cantitatea de 10,50 metri cubi a fost lăsată în custodie la Ocolul Silvic Mănăstirea Caşin.
Lasă un răspuns