Zilele trecute, ma uit la un film „american” cu vampiri si ce vad? In acest film vampirii sint „fiii nemuritori ai lui Alexandru Corvin”! Scenaristul se fereste de istorie si nu-l introduce în scena nici pe contele Dracula, si nici nu face o licenta, atragind în poveste pe Ioan sau Matei Corvin. Insa, altfel nu se poate: cind e vorba de vampiri, apare si un roman. Detinem, adica, într-un fel, brandul pe plan mondial la vampiri. E singurul nostru brand apreciat peste tot în lume, pentru ca produse ca Adidas, Reebok s-au Coca-Cola n-am scornit. Chiar si pe Dracula nu noi l-am facut celebru, ci un englez, Bram (Abraham!) Stocker. Din mitologicalele noastre, am avea si altele de exportat. Strigoi, moroi, fantome, spirite.
Insa, antrenat în cercetarea lor, am constatat ca toate palesc în fata realitatii. Interesindu-ma de modul în care sint exterminati strigoii, am descoperit un om, care mai traieste si astazi, ce s-a ocupat mult timp cu îndeletnicirea asta. Dar el a fost dus în cu totul alta directie într-o perioada a vietii sale. Cum ar arata un scenariu de film care sa-i povesteasca viata? Penitenciarul Poarta Alba. Cea mai dura colonie penitenciara romaneasca, adevarat lagar de exterminare a „opozantilor” regimului comunist. Aici e închis „eroul” nostru, pentru o crima de drept comun. Aflat între intelectuali si personalitati ale perioadei interbelice, el capata de la gardieni un regim aparte, fiind lasat de capul lui. Dintre detinuti, pentru a putea evada, unii „faceau pe mortii”. Erau scosi din lagar si aruncati într-o groapa comuna. Din groapa reuseau (daca aveau noroc) sa iasa si sa fuga. Ca urmare, comandantul închisorii, stiind ca „eroul” nostru a fost exterminator de vampiri, îl convoaca în biroul sau si îi cere sa le strapunga pieptul cu o baioneta sau o „sulita” tuturor celor decedati, dar si celor care, epuizati, nu mai puteau munci. „Eroul” capata numele de „Sacrificatorul”. El strapungea, dupa unele marturii, între douazeci si patruzeci de oameni pe zi.
Pentru o lume cu ordinea fireasca, aceasta poveste e cutremuratoare. In acel penitenciar, „Sacrificatorul” nu si-a pierdut mintile doar pentru ca suferinta oamenilor dusi la capatul puterilor era atit de mare, încit moartea lor putea fi privita ca o eliberare, ca o eutanasie. Si cite lucruri de acest fel nu exista în istoria noastra – si înca în istoria recenta, cu protagonisti care înca traiesc. Noi, romanii, trecem cu usurinta pe linga ele. Dar nu numai noi, ci si multe alte neamuri fac asemenea noua. Nu am luat exemplul evreilor, care tin sa aminteasca holocaustul si ravagiile lui si nu îl lasa în uitare. Noi, ceilalti, de ce ne facem ca nu vedem, de ce preferam sa uitam?! Sper ca motivul nu e acela ca, în majoritatea cazurilor, tortionarii romanilor au fost tot romani. Nu mi se pare o justificare rezonabila, deoarece ar însemna ca nu mai facem distinctia între bine si rau, ci ne facem uituci în numele neamului. Ar fi ca si cum o natie si-ar accepta si si-ar proteja criminalii. Pina într-atit, încit nu ar mai face distinctia între ei si oamenii cinstiti, între ei si victimele lor. Nu-i asa, gindind la astfel de lucruri, povestile cu vampiri par bagatele, basme de spus la gura sobei?
Dan PERSA
Lasă un răspuns