Senatorul Dragos Luchian a anunțat în urmă cu câteva minute că își retrage candidatura pentru un nou mandat de parlamentar. Luchian i-a invitat și pe ceilalți parlamentari PNL Bacău să se retragă.
„Îmi asum eșecul de la alegerile locale. Sunt convins că și ceilalți parlamentari PNL de Bacău vor face același lucru. Organizatia locală a PNL are destui tineri care să candideze la funcția de parlamentar”, a declarat Dragoș Luchian.
Senatorul liberal a mai anunțat că nu pleacă la alt partid, deși s-a zvonit că senatorul ar candida pe listele ALDE. De asemenea, nici senatorul ALDE Vasile Nistor nu va candida din partea PNL Bacău, conform declarațiilor lui Luchian.
„Dacă domnul deputat Ionel Palăr ține la acest partid, nu va mai candida și se va implica în continuare în viața partidului”, a spus Luchian.
Contactată telefonic, Viorica Marcu, deputat PNL, a declarat:
„Sunt de acord. Adică am spus-o în partid. Cred că am spus-o mai des decât domnul Luchian că am pierdut alegerile și toți cei responsabili să ne dăm deoparte. Sunt alte nume pe care să le susținem și să reformăm partidul. Eu nu îmi doresc să candidez ci să reformez partidul. Asta nu înseamnă ca noi, care am gestionat campania de la locale, să mai fim pe liste. Aștept să se alature acestui gest toți parlamentarii, dar și ceilalți care au organizat localele”
Președintele PNL Bacău nu împărtășește poziția senatorului Luchian
Ionel Palăr, președintele PNL Bacău și deputat liberal, a declarat că decizia lui Dragoș Luchian e una personală, partidul urmând să decidă listele pentru alegerile parlamentare. „Decizia exprimata de dl Luchian de a nu mai candida la parlamentare ii aparține în totalitate. PNL Bacău nu și-a finalizat încă listele pentru alegerile din decembrie, acestea fiind expresia deciziei unui for de conducere județean și nu voința unei persoane sau a unui grup. Discuțiile referitoare la candidații PNL Bacău sunt firesti, un exemplu al democrației interne. Dl. Luchian a fost și va fi un coleg de partid extrem de important, iar declaratiile sale sunt absolut normale din punct de vedere uman. Miza tuturor rămâne contruirea celei mai bune formule parlamentare pentru Bacau”, a declarat Palăr
De ce au pierdut liberalii alegerile locale, în Bacău
Senatorul Dragoș Luchian a făcut și o analiză a rezultatelor alegerilor locale, din vara trecută, când a candidat fără succes pentru Primăria Bacău.
„Am fost criticat că am fost prea elegant. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș face la fel. Cei care azi mă critică nu au existat pe timpul campaniei electorale, deși nu am interzis nimănui să fie mai combativ”, a declarat Dragoș Luchian.
Senatorul liberal a mai afirmat că a pierdut alegerile, deși a venit cu proiecte concrete. „Nu a fost o luptă de proiecte. Au câștigat cei care au lovit în fosta administrație, și pe bună dreptate, având în vedere problemele lăsate în urmă”, a spus fostul candidat. „Nici Bill Clinton nu ar fi luat un scor mai bun în Bacău, din cauza proiectelor blocate”, a adăugat liberalul.
Ca senator, Luchian a spus a fost asimilat cu administrația locală, deși din 2012 nu a mai fost viceprimar, pentru că a plecat la Parlament. „Doar pe final, m-am implicat. Fără implicarea mea, nici azi nu se termina de modernizat strada Milcov”, a spus senatorul, care a deplâns faptul că multe investiții pe fonduri europene începute în 2012 sau înainte nu sunt nici acum finalizate.
Bilanțul senatorului
Ca senator, Dragoș Luchian a activat un singur mandat, 2012-2016. „A fost un mandat rezonabil, dar, desigur, se putea și mai bine. O mare parte a intervențiilor mele ca senator a vizat Bacăul. Am reușit să conving o succesiune de trei miniștri să aloce 9 milioane de lei pentru decolmatarea lacului de la Insula de Agrement. Este păcat că executantul încă nu a terminat lucrarea”, a mai afirmat senatorul.
Pentru alegerile care urmează, senatorul a spus că se va implica în elaborarea listelor și speră să poată susține pentru candidaturi tineri liberali. La insistențele jurnaliștilor, Luchian a apreciat că unul dintre aceștia ar putea fi consilierul local Mircea Fechet.
adrian a zis
Felicitari pt gest ! Cred ca ati inteles ca e necesara refacerea PNL Bacau incepand de la temelie!
Dany a zis
Un gest elegant, de bun simt, daca in spatele acestuia nu se afla ceva probleme sau interese. Cel putin a avut bunul simt sa nu intre prin diferite scoli si colegii si sa faca ce a facut Necula, campanie electorala sau PROPAGANDA Politica, lucru interzis categoric de Legea educatiei si de ROFUIP. In rest, numai bine!!!
Gigi a zis
Luchian, Marcu, Ciubotaru, Palar au fost trimisi la Bucuresti exclusiv pe meritul si imaginea lui Stavarache. S-a vazut ce a facul Luchian la locale. Mai slab ca Manolache.
Dan a zis
Asteptati sa faca Ionel Palăr un gest de onoare?! Este cel care trage in jos PNL Bacau, o stie, dar nu-i pasa. Lui sa-i fie bine.
Am a zis
Am spus ca o sa ma candesc toata viata la doi destepti si nu este o amenintare ci o promisiune. Bafta fara sifoane in pnl. Fara tripleta de sifoane va fi mult mai bine.
beautiful+mind a zis
Dupa ce ai obtinut scor electoral sub partid, mi se pare normal sa te retragi. E de bun simt pt scorul penibil pe care l- a obtinut.