Asemenea „Odisseei” (o poveste veche despre călătoria lui Ullise…în timp ce lipsea de acasă) este și cartea excelent scrisă de Liviu Chiscop despre „Drama lui Ion Luca” tocmai când acesta… lipsește definitiv dintre noi.
Vasile PRUTEANU
Autorul monografiei îndeplinește un superb ritual de regăsire și revalorificare a unui talentat dramaturg băcăuan, pierdut în penumbra vremurilor, de cele mai multe ori vitrege și ostile. Este un admirabil efort de a scoate din uitare un literat de mare sensibilitate, marginalizat nu din rea-voință, ci mai mult din negrijă. Cu toate că numeroși autori au scris despre Ion Luca și despre dramele sale teatrale (precum Marin Cosmescu, Gheorghe Pătrar, Carol Isac ș.a.), Ion Luca rămâne în continuare un necunoscut, chiar dacă Teatrul Bacovia i-a montat, de-alungul anilor patru piese, „Cele patru Marii”, „Pelina”, „Morișca” și „Icarii de pe Argeș”. Despre această din urmă piesă nu s-a învrednicit nimeni să scrie măcar un cuvânt sau să-i anunțe premiera. Să fi fost Ion Luca un dramaturg netalentat, cum îl credeau unii băcăuani? Nicidecum!
Teatrele naționale din București, Cluj și Iași i-au jucat piesele cele mai importante cu un succes de public amețitor. De altfel, a primit și un premiu de 100.000 lei pentru cea mai izbutită premieră a anului. Sumă foarte importantă pentru acea vreme. Concetățenii noștri continuau să treacă pe lângă dramaturg ca pe lângă un necunoscut. Același lucru fac și astăzi cu memoria lui. Cred că 90% dintre noi nici n-au auzit de el. Poate de acum încolo, grație monografiei publicate de eminentul cercetător Liviu Chiscop la Editura „Bacovia”, într-o foarte frumoasă ținută grafică. De, este cineva profet în țara lui? Oricâte succese va fi înregistrat dramaturgul Ion Luca pe scenele românești, destinul său a fost mai curând tragic. Orator remarcabil, profesor exigent, dar iubit de elevi, avocat de talent, organizator excepțional de evenimente culturale, Ion Luca nu prea a rămas în memoria noastră, repede uitucă la excelențele spirituale. Vă veți întreba, poate, dacă noi nu ne învrednicim, de ce n-o face puterea politică?
Pentru că puterea politică se iubește pe sine, în timp ce teatrul se naște din dragoste pentru ceilalți. Când viața noastră e invadată de anormalitate și irațional – precum cea din obsedantul deceniu – teatrului nu-i rămâne decât să redescopere valorile morale adevărate, pe care puterea vrea să le anihileze, dezechilibrând raportul fragil dintre etic și estetic. Travaliul izbutit de Liviu Chiscop de a surprinde personalitatea lui Ion Luca în toate laturile ei existențiale mi se pare o întreprindere copleșitoare, dar și o izbândă cât roata carului. „Cartea lui Liviu Chiscop este una de referință pentru orice cercetător al dramaturgiei naționale – scria în prefața cărții prof.dr, Victoia Huiban. Este scrisă cu o profundă conștiință a responsabilității, cu o implicare spiritual-afectivă care nuanțează expresiv anumite secvențe și cu nobila intenție de a oferi o viziune exhaustivă despre omul și creatorul evocat”. Ultima parte a vieții lui Ion Luca s-a consumat în uitare, talentul său de dramaturg al istoriei fiind socotit un potențial dușman ideologic al fiarei comuniste.
A fost timpul când mari actori și regizori au fost siliți să ia calea exilului, probând în Europa și SUA prestigiul școlii românești de teatru, precum Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, David Esrig, Andrei Șerban, Vlad Mugur ș.a. Ion Luca a trăit și el un fel de exil, retras și uitat la Vatra Dornei, unde și-a și sfârșit viața sa plină de obstacole și necazuri greu de imaginat. Născut la Roman, trăitor la Bacău și plecat în veșnicie la Vatra Dornei, i-a rămas ca amintire doar o amărâtă de casă memorială, unde arareori se întâmplă câte un eveniment cultural de mică anvergură și rezonanță nesemnificativă.
Lasă un răspuns