Dramaturgul Viorel Savin critică, într-o scrisoare deschisă remisă Ziarului de Bacău, faptul că piesele sale, care au avut și au succes pe alte scene, nu se află în repertoriul Teatrului Municipal Bacovia.
Autorul celebrei „Ginere de import” îl acuză pe Eduard Burghelea, directorul teatrului băcăuan, că îl evită și încearcă să îl scoată din viața culturală băcăuană.
Redăm scrisoarea deschisă a scriitorului Viorel Savin, cu precizarea că am solicitat în urmă cu trei zile un punct de vedere de la managerul Eduard Burghelea, dar încă nu l-am primit. Îl vom publica atunci când îl vom avea.
Scrisoare deschisă:
Dator mafiei culturale locale sau… nepricepere managerială?
– în atenția primarului Municipiului Bacău, domnul Lucian Daniel Stanciu-Viziteu –
20 ian. 2024
Domnule director al Teatrului Municipal Bacău, Eduard Burghelea,
În luna martie, anul trecut, în biroul dumneavoastră, în urma propunerii mele ca după mulți ani de absență din repertoriul teatrului băcăuan, să îmi ridicați pe scenă una dintre piesele: „Ginere de import”, „Poarta” sau „Bustul. Politică și mahala”, mi-ați spus că sunteți de acord, dar că vom putea tranșa chestiunea abia în luna octombrie. V-am înțeles și am așteptat. În luna octombrie, însă, s-a ivit sărbătoarea teatrului și m-ați amânat, spunându-mi grăbit, în holul teatrului, că va trebui neapărat să stăm de vorbă. Pe loc, m-a bucurat mult asigurarea dumneavoastră. Ulterior, însă, am constatat că nu aveați nicio intenție de a ne întâlni ca să discutăm chestiunea colaborării, ci, de fapt, mă ocoleați cu obstinație. Dovadă: în noiembrie, la telefon, m-ați amânat din nou; în decembrie mi-ați răspuns telefonic că, venind sărbătorile și vacanța, vom putea discuta față în față, abia după 6 ianuarie; în ianuarie, însă, am trăit surpriza neplăcută să nu mai reușesc să vă contactez nicicum.
Nu obosiți deloc să vă purtați ezitant și ireverențios cu mine.
În zilele în care vă caut la birou sau telefonic, de fiecare dată în jur de ora 10,00, nu vă găsesc. Vă ascundeți copilărește sub diverse motive: ba că sunteți plecat la București, ba că sunteți chemat la primărie, ba că încă nu ați sosit la sediu, sau, și mai frustrant, ca să scăpați de obligația de a accepta întâlnirea, m-ați amăgit (ca să nu spun că „m-ați mințit”) în mod repetat – am mesajele dumneavoastră în memoria telefonului -, prin WhatsApp, sau prin intermediul secretarei, că… „să am răbdare, căci mă veți suna dumneavoastră personal”.
Stimate domnule director, adevărul îl știți: nu m-ați sunat niciodată!
Mă întreb: vă puteți măcar imagina cum poate arăta starea sufletească a unui intelectual de 83 de ani, tratat cu atâta crasă impolitețe de către dumneavoastră?
Ieri, pe la ora zece și jumătate, am revenit cu un apel telefonic la secretariatul teatrului, ca să discutăm despre soarta ofertelor ce v-am făcut. Mi-a răspuns directorul adjunct, care, foarte politicos, m-a asigurat că nu vă aflați în sediu. Atunci, hotărât să obțin o explicație a permanentelor, să le numim elegant: „induceri în eroare”, v-am apelat pe telefonul mobil. Dar din nou, eșec: probabil că, văzând cine vă apelează, ca de fiecare dată nu ați catadixit să răspundeți.
Așadar, împins numai și numai de situația inacceptabilă, creată prin refuzul dumneavoastră continuu de a-mi acorda audiență, am decis să vă scriu. O fac cu mare părere de rău. Dar sunt silit: trebuie neapărat să trag acest semnal public de alarmă – scrisoarea deschisă! -, întrucât am fost alertat de sugestiile unor distinși intelectuali ai locului că, de fapt, relația noastră, care ar fi trebuit să fie una dintre cele mai faste și mai profitabile pentru instituția ce o conduceți, este grav viciată de interdicțiile impuse mie și creațiilor mele de mafia culturală băcăuană, dirijată pernicios, dar vizibil, de un anume semidoct care mă urăște de moarte fiindcă, la timpul potrivit, i-am demascat oportunismul, lipsa de caracter și arghirofilia.
Prin urmare: cu tot respectul ce vi se cuvine, declar că este inadmisibil să mă tratați ca pe un paria, refuzându-mi dreptul de a accede la scena băcăuană, deși îmi cunoașteți prea bine realizările din palmaresul personal: treizeci de premiere teatrale jucate pe unele dintre cele mai importante scene din țară, amintesc: la Teatrul Mic – București, la Teatrul Național – Iași, la Ateneul Național – Iași aflat sub patronajul Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, la teatrele din Botoșani, din Bacău, din Pitești, din Giurgiu, din Reșița, din Constanța, la Teatrul Național al Televiziunii Române (aici, numai „Bătrâna și hoțul”, cu care acum exact patruzeci de ani, în primăvara lui 1984, mi-am început cariera de dramaturg la teatrul din Bacău, a fost difuzată pe toate canalele de cincisprezece ori), dar și la Teatrul Național al Radiodifuziunii Române. Sunt autorul unui mare număr de cărți de poezie, de proză, de artă plastică, de biblioteconomie, dar și a douăzeci și patru volume de teatru, – dintre care, un număr de patrusprezece volume vi le-am remis acum două săptămâni spre alegere și justă exprimare a opțiunii manageriale, prin intermediul domnului director adjunct Liviu Tiberiu Șerban. Dețin numeroase premii și titluri mai mult decât onorante. Chiar în aceste momente în care dumneavoastră dați satisfacție unor persoane în dizgrația cărora mă aflu și încercați să mă excludeți din viața culturală băcăuană, marii actori Rodica Mandache și Marius Manole îmi joacă, într-un turneu fabulos prin marile orașe din țară, o piesă care face săli pline.
Cu cât reflectez mai mult la cele ce m-ați determinat să expun până aici, cu atât mai greu îmi vine să vă înțeleg, sau să vă justific, tratamentul lipsit de civilitate la care mă supuneți.
Oare mă tratați în felul acesta ca să mă faceți să obosesc?
Dacă acesta este motivul, domnule director, aflați atunci că dumneavoastră și cei care vă incită împotriva mea greșiți grav, în dauna instituției pe care o conduceți. Căci piesele mele, atunci când sunt montate profesionist, umplu sălile; aduc bani la buget și își amortizează cheltuielile de montare.
Piesele care mi s-au jucat, – fapt dovedit -, mi s-au jucat multe stagiuni la rând, cu încasări impresionante la buget. Exemplific: „Bătrâna și hoțul” s-a jucat șase ani la teatrul pe care îl conduceți, apoi s-a jucat patru ani la rând la Teatrul Mic din București și, după cum am mai spus, a fost difuzată copios de TVR; „Ginere de import” s-a jucat patru ani la „Fantasio” din Constanța și patru ani la Municipalul băcăuan; „Funia sau Comédia supunerii” s-a jucat doi ani la Naționalul ieșean; „Tu nu ești trupul tău” s-a jucat câte doi ani la Fantasio din Constanța și la Municipal Bacău, de unde spectacolul a și fost preluat sub titlul „Te urăsc iubitule” – mare onoare pentru teatrul băcăuan – de către Televiziunea Română, spre difuzare.
De ce mi s-au jucat aceste spectacole atât de mult? Pentru că piesele mele interesează spectatorii.
Pentru dumneavoastră, ca manager al instituției, în mod logic, doar această întrebare și acest răspuns ar trebui să conteze în luarea deciziei cu privire la ceea ce v-am solicitat, și nu facilitarea izbânzii unei neghioabe răzbunări.
Vă mai reamintesc, domnule director, că, prin programul dumneavoastră de activitate, teatrul și-a stabilit ca obiectiv esențial promovarea creatorilor din zonă, iar nu marginalizarea lor.
În așteptarea unei decizii logice și ferme, rămân al dumneavoastră respectuos, dar foarte, foarte trist,
Viorel Savin,
dramaturg.
Nu este prima luare de poziție a lui Viorel Savin, în trecut el a mai criticat conducerea Centrului de Cultură „George Apostu”, care a primit cu onoruri un fost informator al Securității (detalii AICI).
Așa se întâmplă când nu ai merite pt a ocupa o asemenea funcție de director, fiind produsul unor combinații.
Stimă și respect domnule Savin!! Sunt mândru că avem în Bacău un dramaturg de talia dumneavoastră.
Vă prețuiesc.
Va multumesc mult, domnule Cristea, pentru onesta sustinere, dar si pentru curajul deosebit de a va sustine public opinia, caci, iata: dumneavoastra nu v-ati ascuns identitatea! Sunt onorat oricand sa intru in dialog cu oameni ca Domnia Voastra!
Proiectul de management al actualei conduceri este vizibil concentrat asupra unui salt calitativ în ceea ce privește repertoriul și relația dintre instituție și public. Pentru prima dată, un director al unei instituții culturale băcăuane încearcă (și reușește) să depășească parametrii locali în care aceleași (a)numite personalități sunt promovate doar pe criteriul locului natal. Actuala conducere aduce în sincronie teatrul din Bacău cu ceea ce înseamnă teatrul ASTĂZI – mă folosesc de majuscule pentru a sublinia că da, un dramaturg poate avea succes într-o epocă, devenind total irelevant în alta, iar acesta este un aspect pe care fiecare creator trebuie să și-l asume (până și soarele apune în fiecare seară). Pentru prima dată în Bacău se montează texte puternice, texte LITERARE care se desprind de monden, de cancan, de varieteu și orice intelectual cu viziune ar aprecia acest lucru, la fel cum o face și publicul spectator. Este trist că unii actanți culturali sunt preocupați de propria notorietate, în loc să își concentreze eforturile asupra binelui comun, asupra susținerii unui teatru care își conturează o prezență coerentă stilistic. Scopul teatrului nu este, așa cum evidențiază domnul Savin, să renteze financiar – ar fi chiar comic să ne imaginăm că Eschil sau Sofocle aveau drept muză un expert contabil – ci să creeze emoție, să producă revelații, să creeze un ecou al grației în spectator, iar Teatrul Bacovia sub actuala conducere reușește să facă asta. Iar mie, ca spectator, nu-mi rămâne decât să felicit întreaga echipă a acestei instituții pentru tot ceea ce fac!
În încheiere, totuși, aș vrea să lansez în eter o întrebare: și oare care e starea sufletească a unui intelectual tânăr care nu își găsește un loc viața culturală a acestui oraș, din cauza soclurilor vechii gărzi? Parcă problematicile par altfel când le privești din celălalt capăt, nu?
Mult stimate domnule/doamnă… „un spectator”,
Poate că aș avea motive să iau de bun și să cred că dvs. credeți ceea ce spuneți, dar perorând dumneavoastră plăcut pentru o anumită ureche, ascuns, însă, în hăul anonimatului suspect mirositor, devin reticent.
De ce vă temeți să vă declinați identitatea?
Apoi, a susține că toți creatorii în vârstă trebuie înlocuiți cu alții mai tineri, este aberant, căci valoarea creațiilor literare nu ține de vârstă, ci de talent; dacă acesta este confirmat sub diverse forme, inclusiv prin aducerea de bani la buget, asta cu atât mai mult constituie o garanție și un îndemn la folosirea produselor lui.
O altă aberație de-a dvs., înfășată în ceva erzaț cultural, dar și acesta semidoct și defectuos, sugerează că încasările ar fi contrare interesului teatrului și enunțați cu superbie că, „ar fi chiar comic să ne imaginăm că Eschil sau Sofocle aveau drept muză un expert contabil”. Dar cine a sugerat măcar că scopul existenței teatrului este doar… „să aducă” bani?
Mă îndoiesc, regret, de logica în care funcționați, însă, pentru limpezirea opticii Domniei Voastre, fac un serviciu și vă divulg un adevăr banal, de altfel, pentru toți cei care existăm în urbe:
1 – Bani mulți încasați de teatru înseamnă spectatori mulți în sală!
2 – Spectatori mulți în sală înseamnă interes pe măsură față de piesa pusă în scenă!
3 –Am vreo vină că, drept urmare a interesului publicului, piesele mele și-au amortizat cheltuielile?
Stimate domnule/ doamnă anonim care periați frumos umeri care trebuie: alături de lipsa de civilitate față de cetățeanul care sunt, doar aceste trei puncte de mai sus constituie esența Scrisorii mele deschise – recitiți-o! -, și nu lupta năzdrăvană între generații, pe care cu deplorabilă suficiență o susțineți.
Doar omul are vârstă. Arta adevărată nu are. Ea este mereu tânără și își dovedește tinerețea prin valoare. Căci, iată: Picasso se vinde. El Greco se vinde. Brâncuși se vinde. Ionesco se vinde. Enescu se vinde etc., etc.. De ce și la noi nu s-ar vinde spectacolele de teatru? Arta adevărată presupune aducerea spectatorilor în sală, nu alungarea lor!
În încheiere, v-aș ruga politicos să renunțați la primitivul argument al luptei între generații, ca persoane – precum animalele în haitele de lupi -, și să acceptați doar ca fiind absolut eficientă și necesară doar comparația și distingerea între valorile autentice!
Asigurându-vă de înțelegerea mea binevoitoare, rămân al dumneavoastră
Viorel Savin
Trec cu vederea restul răspunsului dvs. cu dezamăgirea că vă folosiți talentul scriitoricesc pentru a deghiza jigniri adresate în mod gratuit, în condițiile în care mesajul meu nu a avut altă vină în afară de aceea de a nu fi de acord cu dvs – însă e drept, a accepta un punct de vedere advers este un act de noblețe ce nu e la îndemâna oricui. Semnalați lipsa mea de civilitate, însă nici dvs. nu sunteți un exemplu în acest sens.
Singura remarcă pe care vreau să o fac este următoarea: Picasso, El Greco, Brâncuși sunt PRIVIȚI. Ionescu este CITIT. Enescu este ASCULTAT. Aceasta este adevărata diferență dintre punctele noastre de vedere: eu am vorbit în comentariul meu despre „ars gratia artis”, dvs. ați așezat arta pe talerul valorii pecuniare.
Toate cele bune!
Din pacate, eu, cel putin, in calitate de om cult, citit, trecut prin multe sali de spectacol din toata lumea, tind sa ii dau dreptate SPECTATORULUI, mai degraba decat CREATORULUI. Si spun de ce: cred ca piesele de teatru de cancan, care se reduc la a face misto de epoca prostilor actuali, nu fac nimic altceva decat sa atraga in salile de teatru proletariatul lumpen, mizerabilii, ticalosii, ratatii. Cei care vor sa guste cultura adevarata sunt lasati sa umble pe la Viena, pe la New York, pe la Moscova (da, au exceptionale spectacole!), in loc sa vaza aicilea, in Bacau, ca tot avem actori angajati pe bani publici, sa vaza, carevasazica, piese de teatru dedicate oamenilor normali, civilizati, nu retardatilor, manelistilor, bigudizdelor aflate la menopauza si venite cu bemveu decapotabil sau mocofanilor cu aere de telectual. Moda asta de a scrie pentru prosti, de a face spectacole pentru pulime trebuie sa inceteze. Am ajuns sa avem in prime-time, la TV, pe canale nationale, tot felul de mizerii cu tatuati si tampiti care umbla in curul gol prin tari exotice, spectacole ieftine, rujate cu cacao despre copii care canta mai ceva ca gaina cand ajunge pe gard, sa nu uitam de capodopera Las Fierbinti, care tinde sa aiba o viata mai lunga decat a unui elefant turmentat, creatie adulata la maxim prin revistele care se prostitueaza zilnic cu stiri despre curve si tonatalai. Este o mizerie fara capat, domnule Savin. Ne-am saturat pana peste gat de misto !
Nu, nu e normal ca spectacolele de teatru din Bacau sa se bazeze pe opera dramaturgilor din Bacau. Bacaul este un targusor de provincie, nu e Iasi. Va urez succes sa montati piesele la Iasi, la Bucuresti, dar la Bacau lasati-l pe cum il cheama nea directorul asta sa aduca ceva nou.
Îmi pare rău, dar, deși titlul Scrisorii deschise este „Dator mafiei culturale locale sau… nepricepere managerială”, discuția a glisat necontrolat și aiurea.
Domnul „Radikal” vorbește despre proasta literatură dramatică, de parcă eu aș fi ridicat-o în slăvi. Domnule „Radikal”, om cult, după cum ziceți că sunteți, ați văzut vreun spectacol de al meu, televizat? Ați ascultat la radio vreo piesă de a mea, difuzată? Ați citit măcar o singură carte de a mea – biblioteca se află în Parcul Cancicov! -, ca să îmi apropiați, imprudent, literatura pe care o fac, de producțiile subculturale pe care – aici sunt de acord cu dumneavoastră – le blamați? Cu siguranță, nu.
Doamna „un spectator” nu obosește să fluture subiectul încasărilor la buget, văzând o crimă în cerința ca piesele de teatru să și producă ceva, cât de cât. Spectacolele private, cu texte valoroase, umplu săli de câte 700 de locuri cu câte 120 de lei biletul, pe când spectacolele produse de instituțiile Statului, cu spectacole montate după texte încropite veleitar, umplu sălile doar la premiere, pe bază de invitații gratuite.
Dar, stimații mei, vă rog recitiți Scrisoarea deschisă!
Eu nu am acuzat în niciun moment teatrul pentru că este subvenționat fără un minim control din partea Statului, și nici nu am susținut că teatrul trebuie să pună în scenă texte idioate precum „Las Fierbinți”, ci, pur și simplu, m-am revoltat că, imoral și împotriva Legii, nu mi se acordă o audiență din motive de subordonare a directorului față de Mafia culturală locală, adversă mie, și mi-am susținut legalul drept cetățenesc cu realizările din palmares! Atât!
Oare este atât de dificil să răspundem logic și onest titlului care propune o temă gravă de dezbatere, privitoare la sănătatea moral-spirituală a locului în care trăim?
A discuta despre orice altceva, vindicativ și frustrați de „îndrăzneala mea, vezi Doamne: nepermisă, de a formula această Scrisoare”, este o dovadă de crasă inadecvare la subiect. Deci, o proastă pierdere de vreme.
Să auzim numai de bine!
pfaleiii cata galagie in centrul cultural Bacau, intre 2 portii de mici si una de seminte sparte..