Vă scriem în legătură cu articolul apărut in Ziarul de Bacău ediția din data de 14.03.2024, intitulat „EXCLUSIV! Dosar penal la Colegiul Pedagogic. Sunt cercetate o serie de sponsorizări făcute școlii, de către rude ale directoarei”, pentru a va aduce la cunoștință că respectivul articol conține informații contrare realității.
În concret, sunt contrare realității, printre altele, următoarele aspecte prezentate în articol:
– „existența unor sponsorizări din partea rudelor directoarei” – nu a existat nicio sponsorizare din partea rudelor directoarei unității de învățământ, contractele de sponsorizare fiind încheiate cu persoane juridice;
– „contabila instituției ar fi sesizat conducerea colegiului în repetate rânduri de faptul că lipsesc documentele însoțitoare care să ateste recepția materialelor de construcție” – nu a existat nicio sesizare a conducerii colegiului din partea fostei contabile cu privire la sponsorizările în discuție;
– „ fosta contabilă nu ar fi fost băgată în seamă, ba chiar admonestată” – fosta contabilă a colegiului a fost mereu primită și ascultată de conducerea colegiului atunci când a avut ceva de sesizat, iar adresele acesteia au fost analizate în consiliile de administrație ale instituției. Așa cum am arătat, nu a existat nicio sesizare din partea fostei contabile cu privire la sponsorizările în discuție. De asemenea, nu a existat nicio admonestare a fostei contabile din partea conducerii colegiului in contextul indicat in articol.
– se sugerează că demisia fostei contabile a colegiului ar avea legătură cu sponsorizările în discuție, ceea ce este fals;
– se afirma că sponsorizările ar fi fost făcute între anii 2021-2023 – nu au existat sponsorizări de natura acelora indicate în articol în anul 2021;
– se afirma că ar fi deschis un dosar penal – din informațiile primite din partea IPJ Bacău, nu există deschis un dosar penal.
Lasă un răspuns