Consumul de substanțe psihoactive continuă să facă victime în județul Bacău, iar ceea ce este mai interesant este faptul că tot mai multe victime sunt persoane trecute de vârsta adolescenței. Potrivit datelor din raportul de activitate al Centrului de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog (CPECA) Bacău pentru prima jumătate a anului în curs, prezentat în ultima ședință de Colegiu Prefectural, în perioada ianuarie – iulie 2013 zeci de persoane au ajuns la Urgențe în urma consumului de droguri, 41 dintre acestea necesitând tratament. Iar dacă, la modul general, tendința de consum se manifestă în rândul adolescenților și chiar a celor cu vârste între 12 și 14 ani, în perioada raportată, persoanele care au avut nevoie de tratament sub supraveghere sunt adulți, femei și bărbați deopotrivă, cu vârste între 19 și 35 de ani. „Persoanele care au primit îngrijiri medicale ca urmare a consumului de substanțe psihoactive – se arată în raportul CPECA Bacău – sunt preponderent tinere (63,41%) și în proporții apropiate, fete și băieți. Conform diagnosticelor trecute de către medici în fișele standard de urgență, 9,75% dintre tineri au consumat substanțe volatile, 17,08% au consumat droguri, iar 73,17% au suferit intoxicații cu medicamente sau medicamente combinate cu alcool”. Același raport arată că, în prima jumătate a anului în curs, șase tineri cu vârste între 20 și 33 de ani au fost admiși la tratament din cauza consumului de droguri, la Secția Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău, dintre aceștia cinci fiind bărbați. Pe tipuri de droguri utilizate, în cazul a 66,6% dintre consumatorii admiși la tratament a fost vorba de substanțe volatile, restul apelând la substanțe cu proprietăți psihoactive, adică droguri efectiv. Din fericire, nu s-au confirmat decese asociate consumului de droguri.
Mădălina ROTARU
Lasă un răspuns