• Știința Bacău – Penicilina Iași, astăzi de la ora 10
VOLEI FEMININ – DIVIZIA A1: Apele au început să se neliniștească în campionatul Superligii feminine de volei după surprinzătoarea victorie a voleibalistelor de la CSU Metal Galați, 3-0 la Piatra Neamț, etapa trecută. Tot atunci Penicilina a învins la Tîrgu Mureș și a scăpat de ultimul loc. Primele două clasate, Știința Bacău și Rapid RATB au obținut victorii scontate și continuă să fie principale favorite la cîștigarea titlului național.
Astăzi, în etapa a 9-a, Știința va juca pe teren propriu cu Penicilina Iași, formație pe care a întrecut-o cu 3-0 în urmă cu o săptămînă, la Iași, într-un meci restanță din etapa a doua. Chiar dacă ieșencele au învins miercuri la Tîrgu Mureș, Știința este cotată cu prima șansă la victorie astăzi. Meciul va începe la ora 10, la Sala Sporturilor. În derbiul etapei se vor întîlni CSU Metal Galați și Rapid RATB, pe terenul primeia. În caz că gălățencele vor cîștiga, Știința se va distanța în fruntea clasamentului.
Programul complet al etapei: Unic Piatra Neamț – Gaz Tîrgu Mureș (3-0), Metal Galați – Rapid RATB (1-3), Dinamo – Politehnica Timișoara (2-3), Știința Bacău – Penicilina Iași (3-0). Între paranteze au fost trecute rezultatele din meciurile tur. (Marius AMBROZIE)
Clasament
1. Știința Bacău 8 7 1 22:7 15
2. Rapid RATB 8 7 1 21:9 15
3. Unic P. Neamț 8 5 3 17:10 13
4. Metal Galați 8 5 3 17:10 13
5. Dinamo 8 3 5 15:15 11
6. Poli Timișoara 8 2 6 7:20 10
7. Penicilina Iași 8 2 6 4:18 10
8. Gaz Tg. Mureș 8 1 7 6:22 9
Lasă un răspuns