• avocatul Dan Gradin a participat la un duel în vremea studenției, la Cernăuți • lupta cu sabia făcea parte din pregătirea studenților • aceasta avea loc în cabinetul societăților în care erau afiliați studenții
Cine și-ar închipui că viața de student, în perioada dintre cele două războaie mondiale, era plicticoasă și stereotipă se înșeală amarnic. Realiatatea este că aceasta era mult mai spectaculoasă și evidenția mai mult calitățile studenților. O astfel de viață tumultoasă a trăit și avocatul băcăuan Dan Gradin, în timpul studenției, la Cernăuți. El s-a născut în 1914, la Fălticeni. În 1933, Dan Gradin a reușit la facultatea de drept din capitala Bucovinei. Viața de student a adus mari schimbări în personalitatea viitorului avocat. Aici, el a învățat să mînuiască sabia și să conștientizeze sentimentul onoarei. Cum a intrat la facultate, Dan Gradin a devenit membru al societății conservatoriste „Bucovina”, unde se punea bază pe educația studentului și rolul lui asupra informării maselor. În cadrul acestor societăți studențești, printre altele, studenții învățau să lupte și cu sabia, pregătire absolut necesară în vederea susținerii duelurilor. „Legislația din Cernăuți nu aproba duelul, dar nici nu stabilea sancțiuni pentru combatanți. Așa că acestea erau foarte întîlnite și erau apanajul studenților, titraților și ofițerilor. Fiecare nou student nu era denumit boboc, ci vulpoi și tindea să ajungă fîrtat. Experiența cu sabia era absolut obligatorie, neputînd evolua în scara societății dacă nu aveai cel puțin o menzură. O menzură era formată din zece minute pentru vulpoi și 15 minute pentru fîrtați, dar nu în interval de timp. Lupta se compunea din trei lovituri, care alcătuiau o întîlnire. Trei întîlniri formau o minută, iar după ce aceasta se termina se făcea o scurtă pauză. Apoi se relua bătălia pînă se împlineau cele zece minute”, ne-a explicat Dan Gradin, stabilit între timp în Bacău, despre duel.
Menzura era un duel sever, combatantul bătîndu-se la o distanță față de celălalt de maxim 1,5 – 2 metri, în funcție de lungimea brațelor adversarilor. „Luptătorii trebuiau să stea în poziție de drepți, fără drept de mișcare. Aveai voie să miști doar mîna și se ataca doar la față. Echipamentul de protecție era format din ochelari cu grilaj de fier și o bandă la gît. Combatantul avea dreptul la doi secondanți care stăteau lîngă cei doi luptători și interveneau cînd cădeau lovituri severe sau cînd se termina o minută”, mai spune fostul student al Facultății din Cernăuți.
Bătrînul a asistat la multe astfel de evenimente, dar cel mai mult l-a surprins duelul dintre doi avocați, dintre care un combatant avea peste 70 de ani, iar celălat 30. Victoria a revenit de departe celui în vîrstă. Dan Gradin a participat și el la un duel. Studenții aveau un instructor de scrimă, numit consenior, care se prezenta la o altă societate solicitînd un combatant care să se potrivească la mînuirea sabiei și vechime cu pancantul (luptătorul, n.r.). „Duelul meu a durat opt minute și menzura a fost organizată pentru a putea deveni stăpîn pe sabie. Antrenamentul de pregătire dura cel puțin șase luni, în fiecare zi trebuind să ne antrenăm o oră. În duel am luptat cu un coleg din Moldova, dar meciul a fost întrerupt de medic, a cărui prezență era obligatorie, datorită unei lovituri la artera de deasupra tîmplei”, mai povestește bătrînul. Pentru că era o fire pașnică, nu a trebuit să ceară satisfacție pe terenul de luptă decît o singură dată. „Am fost invitat la nunta unui coleg da facultate. Eram cavaler de onoare. La petrecere am dansat cu o domnișoară de onoare, iar mireasa a venit la noi și i-a așezat voalul pe cap. Un fotograf ne-a pozat, iar cînd m-am dus la atelier cu bonul să scot poza, acesta mi-a spus că fotografia a fost deja ridicată de un locotent. Fata era logodnica lui. I-am spus instructorului ce mi s-a întîmplat și afrontul care mi-a fost adus, iar acesta mi-a spus că trebuie să-l provoc la duel. Mi-am trimis mandatarii la cazarma acestuia, dar nu a aceptat duelul. Cînd s-au împlinit cele trei somații s-a comunicat în presa locală descalificarea lui, pentru ca lumea să sție că acel om și-a pierdut onoarea. În duel nu era o rușine în a lua bătaie, ci a fugi de pe cîmpul de luptă. Pentru că a refuzat lupta, locotenetul a fost mutat disciplinar la o altă unitate, iar ulterior a cerut ieșirea pe teren pentru a-și recîștiga onoarea. La momentul stabilit a apărut cu mandatari și medicul lui, precum și cu un certificat medical în care se menționa incapacitatea sa de a se bate. Și-a cerut scuze public, ne-am împăcat, iar el și-a recîștigat onoarea”, istorisește Dan Gradin. Regulile duelului erau stricte, iar un cetățean care era provocat la duel și nu dădea curs satisfacției era descalificat printr-un proces verbal și socotit nedemn. Acest lucru atrăgea după sine imposibilitatea de a participa la manifestările oficiale, fiind silit să părăsească localitatea. Cadrele militare erau chiar date afară din armată dacă se fofilau de la duel.
Duelurile aveau loc în cabinetele societăților, iar pereții acestora erau plini de sînge. Martorul tăcut al loviturilor aplicate pentru apărarea onoarei. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns