Dis-de-dimineață, enoriașii Bisericii „Buna Vestire din cartierul Bistrița-Lac”, în frunte cu preoții slujitori Iulian Mușat și Ciprian Burcă, au venit îmbrăcați de sărbătoare și cu flori în mână ca să-l primească pe chiriarhul locului, PreaSfințitul episcop Ioachim Băcăuanul, venit să propovăduiască Evanghelia în duminica a treia din Postul Mare, numită și Duminica Sfintei Cruci.
„Am venit în Biserica noastră la o înainte-prăznuire a hramului acesteia – a subliniat PS Ioachim în cuvântul dinaintea săvârșirii Sfintei Liturghii – având Sfânta Cruce a Mântuitorului ca far călăuzitor. Vă invit și pe dumneavoastră să părăsiți timpul fizic și să pășiți în timpul lui Dumnezeu care nu se măsoară în ore ci în trăiri în rugăciune.”
Un moment deosebit l-a constituit pomenirea celor adormiți întru Domnul, clipă în care PS Ioachim Băcăuanul, înconjurat de soborul de preoți și de credincioși i-au readus în memorie pe cei care și-au pus viața jertfă pe altarul ortodoxiei, printre care s-au numărat verdnicul de pomenire episcop al Romanului Melchisedec Stefănescu și părintele Dumitru Stăniloae. La final, credincioșilor prezenți la liturghie le-au fost prezentate ultimele apariții editoriale de la Editura Filocalia, volume care poartă semnătura PS părinte Ioachim, cu titlurile „La déification de l’homme d’après la pensée du père Dumitru Stăniloae”, „Cultul Cuvioasei Parascheva în Ortodoxie” și „Creștinismul abia începe”.
Lasă un răspuns