Ieri, în jurul orelor 14.00, polițiștii au fost sesizați că pe strada Pictor Aman din Bacău s-a produs un accident de circulație în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că un bărbat de 57 de ani, în timp ce se deplasa în calitate de pieton pe strada Pictor Aman, a fost acroșat de un autoturism condus de o tânără de 19 ani, care a părăsit locul producerii acidentului. Conducătoarea auto a fost identificată de polițiști în parcarea de la Stadion.
Aceasta a declarat că nu a fost nimic grav, ea doar acroșându-l ușor pe bărbat cu oglinda. Tânăra susține că l-a întrebat dacă e bine și a plecat mai departe. Spusele acesteia sunt infirmate însă de prietenul victimei, care a declarat că mașina l-a lovit destul de puternic, dându-l jos. „L-am ridicat și l-am pus pe bordură până a venit ambulanța. Nu înțeleg de ce femeia de la volan nu a oprit și nu l-a dus la Urgențe”, a declarat martorul.
Bărbatul de 57 de ani a fost a primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Bacău și nu a rămas internat. Atât conducătoarea auto cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ pentru conducătoarea auto și 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru pieton.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
foto – captură Realitatea TV
fsdfs a zis
si alcoolicul mergea pe strada? dupa ce a plecat masina (varianta soferitei poate fi adevarata) s-a inteles el cu amicul lui de sprit ce sa spuna la politie, au mers putin pe la urgente unde s-au dat loviti, desi n-aveau nimic si apoi hai s-o acuzam pe asta ca daca tot are bani de masina si de benzina si de impozit si de rca pentru tineri si de spalat masina si de cauciucuri de iarna si de amenzi auto ca-n vest si de scaun pentru copil si de parcari private la 3 lei/h si de recuperat masina dupa ce ti-a fost ridicata la 500-700 lei/zi si de rovigneta inseamna ca are bani sa ne dea si noua sa bem ceva bun bun daca mintim putin in declaratii. sper ca politistii sa poata discerne si sa nu incurajeze toti alcoolicii din romania sa procedeze astfel, ca ei oricum au tendinta de a face bani din nimic ca la trebe la sters datoriile de la caiet
River+in+a+Box a zis
Sa fim seriosi. Stim foarte bine ca 90% dintre soferii bacauani si-au luat carnetul pe SPAGA. Ca a fost 100 de euroi, ca au fost 200, ca a fost o partida de sex (si inca unde, in sediul Politiei !), asta ce mai conetaza, cand Bacaul este infestat de prostalai care habar nu au regulile de circulatie si nici nu au indemanarea necesara ca sa parcheze in situatii un pic mai dificile. Ca atare, hai sa nu mai punem manda la fundul doamnei care de bine ce stia sa conduca, da cu masina, fie si usor, peste un individ. Daca femeia ar fi luat carnetul pe bune, ar fi stiut cum sa evite o astfel de situatie.