– prefectul judetului s-a apucat de imobiliare – el s-a deplasat ieri in sedinta Consiliului Local Bacau sa intermedieze un teren al societatii Amurco pe care sa il preia Primaria Bacau – pe terenul respectiv se afla chiar halda de fosfogips – asta, dupa ce, nu cu mult timp in urma, prefectul tipa sa fie inchis combinatul, ca nu il intereseaza soarta angajatilor si, mai mult, a fost la un pas sa evacueze Bacaul din cauza poluarii – Scripat ar rezolva astfel problema de ecologizare si a lui Dumitru Sechelariu, care are acolo pista de karting
Constantin Scripat, prefectul judetului, s-a apucat de tranzactii imobiliare. Si nu la nivel mic, de genul apartamentelor, ci la nivel mare, cu societatea „Amorco”. Mai precis, prefectul a venit in sedinta Consiliului Local de ieri, cu un brat de hirtii de la combinat, prin care sa propuna Primariei si consilierilor locali bacauani sa preia cu titlul gratuit terenul pe care „Amurco” depoziteaza halda de fosfogips. Aceasta ar urma astfel sa ajunga in bratele bacauanilor, iar Primaria sa se ocupe de ecologizarea ei, printr-un proiect cu finantare europeana. Mai mult, prefectul a sustinut ca are si promisiuni de la Guvern de sprijin. Acelasi Guvern care a promis majorari salariale, ca face soseaua de centura si care nu a dat nici un leu judetului nostru sau obiectivelor majore din judet, decit pentru comunele PDL.
Prefectul, portdrapelul Amurco
Ecuatia este cit se poate de simpla. Firma “Amurco” este obligata conform normelor europene sa ecologizeze halda de fosfogips, lucru ce ar presupune cheltuieli uriase pentru firma. Asa ca, mai simplu ar fi, dupa cum s-a gindit prefectul, intrat in campanie electorala, sa dea terenul cu factorii poluatori in circa Primariei Bacau, care sa se apuce sa puna la punct un proiect cu finantare europeana sa ne scape astfel de deseurile provenite de la combinat. Dupa prefect toata lumea ar fi multumita, firma nu ar mai avea probleme financiare mai putin bacauanii care s-ar trezi astfel cadorisiti cu ditamai muntele de deseuri.
A vrut sa inchida combinatul si sa evacuze Bacaul
Noua pozitionare a prefectului arata clar ca acesta si-a schimbat optica si reactiile pentru simplul fapt ca a intrat in campanie electroala si ar avea interese in acest caz. Aceasta pentru ca nu de mult, prefectul tipa in gura mare ca „Amurco” trebuie inchis, ca bacauanii s-au saturat de poluare sau sustinea petitii care sa se inchida combinatul. Mai mult, pe postul tv al fostului lui sef, Dumitru Sechelariu, prefectul analiza la rece situatia angajatilor de la „Amurco” spunind ca mai bine au de suferit citiva angajati decit orasul. Mai mult, la acelasi post, prefectul a anuntat la inceputul acestui an ca a fost cit pe ce sa ceara evacuarea populatiei municipiului Bacau si a comunelor din jur din cauza poluarii. Acum insa prefectul s-a sucit total si sustine cauza „Amurco” si a lui Ioan Niculae.
Un alt proiect cu iz de foisor
Proiectul lui Scripat este unul parca parca venit pe linia foisorului din ograda fostului primar Dumitru Sechelariu. Pe de o parte, toate ideile prefectului sint sustinute la postul tv si in paginile ziarului patronat de fostul edil. Apoi, este stiut faptul ca societatea “Amurco” a dorit sa se promoveze in ziarele locale in baza unui contract de promovare media, prin care sa fie consiliati pe problemele de mediu si impactul lor asupra bacauanilor. Fireste, contractul a ajuns tot in curtea lui Dumitru Sechelariu. Un alt aspect care trebuie luat in calcul este ampalsarea pistei de karting a lui Dumitru Sechelariu si a bazei autobuzelor care asigura transportul public in oras chiar in coasta haldei de fosfogips. Astfel, prefectul Scripat ar rezolva si problema de mediu a fostului lui sef, Dumitru Sechelariu.
vasile a zis
AMURGO!