Consiliul Județean (CJ) Bacău va avea un regulament de funcționare și organizare upgradat. Aleșii județeni se vor reuni vineri, de la ora 9.00, în ședința odinară din această lună. Pe ordinea de zi este inclus și proiectul care vizează noul regulament al CJ Bacău. Instituția avea un regulament vechi din 2001, care a fost modificat ultima oară în 2003. La inițiativa consilierului județean liberal Mihai Ichim, o comisie a a lucrat la un nou cadru, pe care să îl adapteze cu toate modificările legale.
Pe ordinea de zi vor mai fi și alte proiecte, ca trecerea unui imobil din Motoșeni din domeniul privat în cel public al județului, asocierea cu municipiul Onești pentru extinderea Compartimentului de primiri urgențe de la spitalul din localitate, studiul de fezabilitate pentru noua piață agroalimentară de la Podu Turcului, atribuirea unor noi licențe de traseu în județ, aprobarea bugetului și a cheltuielilor pentru proiectele „Dezvoltarea infrastructurii hardware și software pentru oferirea de servicii de E-Administrație, inclusiv gestionarea Registrului Agricol în format electronic în județul Bacău” și „Dezvoltarea și eficientizarea serviciilor publice electronice în județul Bacău”, continuarea acordului de cooperare cu Asociația „Cele mai frumoase sate din România” sau continuarea parteneriatului cu Universitatea „Vasile Alecsandri” pentru derularea proiectului „Centrul Europe Direct Bacău”. (Ștefan POPA)
res a zis
nenea asta ichim parca ar trebui sa se priceapa la medicina nu…..parca le stie pe toate asa…..are dom’le cu ce