O vorbă înțeleaptă spune că „la omul cu sufletul mare, casa este întotdeauna plină de oaspeți”. Prin urmare, nu e de mirare faptul că sediul filialei băcăuane a Uniunii Artiștilor Plastici din România s-a umplut până la refuz cu iubitori ai artei veniți să vadă expozițiile de pictură și instalație-colaj ale Silviei Tiperciuc.
E un lucru demonstrat, sufletul artistei este așa de mare încât i-au fost necesare amândouă spațiile de expunere, atât Galeriile Frunzetti de la etaj cât și cocheta Galerie Nouă de la parter, ca să-l cuprindă. În cuvântul său de prezentare, Carmen Mi halache, redactor-șef al revistei Ateneu, sublinia faptul că „Sivlia propune spre vizionare un dialog între două forme de exprimare vizuală diferite”. Într-adevăr, există o diferență clară între cele două simeze, una fiind ocupată cu o serie de peisaje, rodurile unei asidue munci de-o vară, cealaltă explodând într-o exuberanță modernistă pe care cu greu ai ghici-o dincolo de calmul și modestia cu care pictorița ne-a obișnuit în viața de zi cu zi. Și totuși, dincolo de diferențe, amândouă expozițiile emană același optimism cromatic, același „joie de vivre” cu care ne-a obișnuit Silvia Tiperciuc, trecerea vizuală între cele două simeze făcându-se în mod natural, fără accente distonante. A nu se înțelege greșit, lucrările Silviei nu sunt „cuminți” sau ușor de citit și de descifrat, nici pe departe. Ele sunt complexe în simplitatea lor creativă, peisajele sunt pline de mister cromatic, iar instalațiile în care sunt reinventate banalele suporturi de carton pentru prosoape de bucătărie oferă spre dezlegare complexe puzzle-uri de sentimente asezonate cu picturi minimalist concepute dar încărcate-ochi de emoții plastice. În concluzie, vizionarea expozițiilor Silviei Tiperciuc are ca efect o bună dispoziție ca într-o infinită zi de sărbătoare.
Liviu MAFTEI
Lasă un răspuns