Concursul educațional ECOlimpiada elevilor, realizat de Eco-Rom Ambalaje împreună cu Ministerul Educației Naționale, se apropie, zilele acestea, de final. Concursul s-a desfășurat în primul semestru al anului școlar 2012 – 2013, implicând 15.600 de elevi, din 161 de școli, din 23 de județe. După patru luni de învățare intensivă despre colectarea selectivă și reciclare, elevii din Bacău intră în competiție cu elevii din alte 22 de județe. Până pe 10 februarie, lucrările copiilor pot fi susținute prin vot pe platforma concursului: www.colecteazaselectiv.ro. Etapa de votare este importantă în calculul final al punctajului și reprezintă 15 la sută din nota finală. În afară de punctele obținute prin vot, școlile vor primi și punctaje oferite de reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, precum și de reprezentanți ai Eco-Rom Ambalaje. La final, compunerile câștigătoare vor fi premiate cu aparatură multimedia (tabletă PC, cameră foto digitală, MP4 Player). De asemenea, învățătorul și clasa de unde provine elevul câștigător vor fi premiați.
(Cătălina CHIFU)
Lasă un răspuns