Apreciam, în episodul anterior, că structurile birocratice românești sînt supradimensionate, iar costurile acestora sînt enorme. Prezentarea unei organigrame a acestui fenomen este extrem de dificilă, dacă nu imposibilă. Totuși, din informațiile pe care le avem la dispoziție rezultă că România, cu cele 22,5 milioane de locuitori ai săi și cu un produs intern brut de sub 2.000 de dolari pe an de fiecare locuitor, deține un număr supradimensionat de ministere, autorități, agenții guvernamentale, instituții centrale și locale cu ranguri și ierarhii care încarcă artificial volumul activităților birocratice pînă la dimensiuni insuportabile pentru contribuabili din punctul de vedere al costurilor financiare, materiale, tehnice și umane.
O altă sursă care alimentează aceste costuri o reprezintă majoritatea legilor elaborate de Parlament și Guvern, la care se adaugă diverse norme și instrucțiuni emanate de administrația centrală și locală prin structurile proprii, pînă la veriga primară.
Pe lîngă costurile menționate, birocrația în formula sa românească a devenit monoxidul mediului economic, cu efecte negative asupra ascensiunii țării în rîndul celor cu o dezvoltare economică performantă. Paradoxurile birocrației rezidă din faptul că pe lîngă costurile enorme înghițite de aceste activități, apar în dimensiuni incredibile practicile de evaziune fiscală, contrabanda cu produse, devalizarea unor bănci cu capital de stat și privat, utilizarea banilor publici prin metode și mijloace frauduloase, de și în folosul unor indivizi, furturi și înstrăinări de bunuri și valori din instituțiile și întreprinderile cu capital de stat sau mixt.
Sigur că și în structurile funcționale ale multor țări membre ale Uniunii Europene se regăsesc suficiente activități birocratice, dar trebuie spus că acestea nu reprezintă o exagerare fiscală, iar eficiența acestor costuri se regăsește în beneficiul și prosperitatea celor care suportă fiscalitatea.
Alinierea structurilor funcționale ale administrației publice centrale și locale ale României la nivelul standardelor din țările respective nu este posibilă la ora actuală, deoarece țara noastră nu dispune de suportul economic capabil să susțină costurile foarte mari necesare implementării unor structuri funcționale moderne. România, cu un PIB scăzut în comparație cu țările membre ale U.E., se află la distanțe foarte mari față de acestea, de trei pînă la șase ori. Putem spune, așadar, că singura noastră șansă de a ne regăsi printre structurile funcționale și de organizare ale țărilor de referință este aceea de a asigura în primul rînd dezvoltarea economică prin care să putem realiza într-un timp relativ scurt, de 4 – 5 ani, o creștere comparabilă a acestui indicator.
Una dintre soluțiile cu efecte imediate ar fi reducerea la maximum a tuturor costurilor fiscale, dar în mod deosebit a celor legate de birocrație, cheltuielile de confort și reprezentare, cele din categoria serviciilor de lux din întreaga filieră a administrației centrale – Președinție, Parlament, Guvern etc. Această necesară „terapie de șoc” ar crea posibilitatea ca o serie de resurse financiare, materiale, tehnice – să rămînă la dispoziția agenților economici dîndu-li-se destinația pentru dezvoltare, iar cele aflate la populație, prin reducerea poverilor fiscale, astfel acestea devenind surse pentru dezvoltarea producției și pieții interne, dezvoltare regăsită mai apoi în creșterea nivelului de trai.
Birocrația, care constituie una din maladiile ce afectează mediul economico-social din țara noastră, nu se va putea vindeca decît printr-o voință politică la nivelul conducerii statului, voință prin care să se restructureze toate verigile din administrație, de la Președinție pînă la ultima comună, prin construcția unor sisteme funcționale la nivelul posibilităților economice de care dispune economia actuală. Folosind dictonul des întîlnit în intervențiile demnitarilor, că „trebuie să ne fie clar” pentru toți, de la demnitar la truditorul de rînd, că fără un nivel economic cel puțin la nivelul mediu al țărilor din UE, România nu va primi unda verde pentru accesul în structurile acesteia. Promisiunile și asigurările venite din partea unor demnitari ai forumului european nu reprezintă decît încurajări care să ne stimuleze în atingerea standardelor impuse prin criteriile de aderare, iar primul dintre acestea îl reprezintă performanța economică.
Măsurile de diminuare a fenomenului birocratic și de creștere a eficienței activităților din administrație, avansate de partidul aflat la putere lasă, încă, multe semne de întrebare, pornite din adevărul că măsurile preconizate nu atacă fenomenul de la rădăcină, ci sînt percepute doar ca paleative. Reducerea numărului de ministere și agenții guvernamentale și dimensionarea funcțiilor cu atribuții de conducere din structurile administrative la cote reduse, optime, este o altă modalitate de rezolvare. Pentru reușita acestor măsuri va trebui să se pornească de la proiectarea și aprobarea legilor de către Parlament și Guvern, la a căror elaborare va fi necesară în primul rînd o evaluare a costurilor birocratice pe toată filiera, pînă la ultimul executant. Birocrația din România fiind în vizorul organismelor internaționale și cotată ca o bulină neagră, constituie un examen extrem de dificil care, în cazul nepromovării lui, ne putem trezi în fața unui vot de blam, cu consecințe grave pentru clasa politică și guvernanți, dar și pentru românul de rînd. (Econ. Pavel Darie)
Lasă un răspuns