Pentru că nu găseşte bani să o construiască, statul ar putea pune cruce Autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi, potrivit surselor economica.net. Din cauză că nu ar avea suficient trafic, creditorii internaţionali ezită să finanţeze cea mai scumpă şosea de mare viteză din România, estimată la nouă miliarde de euro. Soluția mai ieftină ar fi Bacău-Brașov.
Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) le-ar fi cerut oficialilor români să analizeze altă legătură rutieră rapidă între Ardeal şi Moldova, întrucât Autostrada Târgu Mureş – Iaşi (A8) nu se justifică pe studiile de trafic, declară pentru economica.net surse din Ministerul Transporturilor.
„BEI nu este convinsă că poate finanţa A8, care ar costa nouă miliarde de euro. A cerut să ne gândim la alternative, pentru că nu se justifică pe studiile de trafic”, spun sursele publicației menționate.
De asemenea, luna aceasta a încetat şi contractul privind actualizarea studiului de fezabilitate pentru tronsonul Târgu Mureş – Ditrău din A8, semnat în 2015. Reprezentanţii CNAIR au precizat că acest contract a încetat de drept pentru că, timp de 12 luni, nu s-a desfăşurat nicio activitate în baza sa.
Contractul pentru Târgu Mureş – Ditrău intrase în atenţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sesizaţi de Curtea de Conturi. Firma care a realizat studiul de fezabilitate pentru acest tronson în 2010 urma să efectueze şi actualizarea.
Costul autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni, cu o lungime totală de 310 kilometri, este estimat la 4,07 miliarde de euro în Master Planului General de Transport. Studiile realizate anterior special pentru acest proiect indicau însă un cost de nouă miliarde de euro.
„Braşov – Bacău, noua autostradă Ardeal – Moldova”
În contextul discuţiilor cu finanţatorii internaţionali, Ministerul Transporturilor a anunţat în decembrie anul trecut o altă legătură între Ardeal şi Moldova, pe ruta Braşov – Bacău, scriu jurnaliștii de la economica.net.
Noua legătură a fost inclusă într-un memorandum de proiecte de infrastructură de transport ce urmează a fi implementate în perioada 2018-2027. Proiectele vor fi finanțate din fonduri europene, cât și din fonduri rambursabile de la Instituțiile Financiare Internaționale, cum ar fi Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții.
Conform acestui memorandum care face referire la Master Planul General de Transport al României, autostrada Brașov – Bacău – Pașcani – Iași – Ungheni, în lungime de 336,5 km, va costa trei miliarde de euro.
Noua autostradă care va lega Moldova de Ardeal este compusă din secţiuni rupte din alte trei autostrăzi incluse în MPGT. Una dintre secţiuni este Paşcani – Iaşi – Ungheni, care făcea parte iniţial din autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni. Astfel, măcar o parte din vechea A8 ar putea fi totuşi construită în Moldova, singura regiune istorică a ţării fără autostrăzi.
Prima reacție din Bacău
Prima reacție pe această temă a venit de la senatorul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, aflat de câteva luni într-o polemică pe această temă cu politicienii din Iași.
„Iată că evaluările făcute de o instituție financiară de primă mărime a UE, așa cum este Banca Europeană pentru Investiții, confirmă ceea ce am tot susținut de o bună bucată de timp, cu argumente concrete: legătura dintre Transilvania și Moldova, pe varianta Tg. Mureș – Iași, nu justifică, prin cifrele și studiile de trafic, investiția de peste 9 miliarde euro! De 12 ani, se vorbește – cu ipocrizie – despre varianta cea mai costisitoare, mai dificil de avizat și, în cele din urmă, de executat, fără ca cifrele să fie privite în față, cu răceala și pragmatismul de rigoare. O face pentru noi BEI, fără populism și politicianism”, a notat senatorul Benea, pe Facebook.
Ministru a zis
Nu vă agitati ca nu se va face nici una nici „celantă”…vorba unui ministru….
adrian a zis
slab articol… o insailare de pareri in jurul unui fapt cert: PSD nu a permis proiectarea A8, a reziliat un contract perfect legal, cu sursa de finantare partial NERAMBURSABILE. Bacau-Brasov nu va beneficia de fonduri NERAMBURSABILE, se doreste contractarea unui credit RAMBURSABIL+DOBANZI. Insa cea mai mare gogoasa a articolului e ca n-ar fi trafic pe Tg. Neamt – Mures ca pe Bacau-Brasov, zic surse ale Min Transporturilor citand din raportul BEI (BANCA EUROPEANA DE INVESTITII). Asta e gogonata rau! Daca e asa, de ce nu iese Sova cu hartia:”Uite, colonistii bruxelezi nu dau bani pt Bacau-Brasov”! Cata nesimtire….