Eduard ADAM
Ieri am participat la audiențele acordate de prefectul Radu Cătălin Mardare în comuna Răchitoasa. Cînd m-am întors, un coleg m-a văzut mai tăcut decît de obicei și m-a întrebat cum a fost. „Nimic deosebit”, a tras tot el, concluzia cu voce tare. Așa i s-a părut lui, mai ales că, după cîteva secunde, i-am spus că mai toți localnicii s-au plîns de problemele pe care le au din cauza pămîntului. Pentru cei care intră zilnic în contact cu astfel de probleme, chestiunile de acest gen devin, la un moment dat, banale. Imediat ce omul scoate cu mîini tremurînde un maldăr de hîrtii dintr-o sacoșă veche, știi sigur că vrea să îți demonstreze că nu i s-a făcut dreptate. Că are o palmă de pămînt de la străbuni și nu primește titlu pe acea parcelă sau nu o poate stăpîni.
În mod firesc, orice om de bun simț se gîndește automat cum de s-a ajuns în situația asta. De ce nu au primit acei oameni, timp de 12 ani, ce li se cuvenea. O amărîtă de hîrtie care le-ar aduce liniște. Care i-ar face stăpîni pe o tarla, pe care ar putea munci, la bătrînețe, în liniște. M-am convins că ițele sînt mai încîlcite decît par. Sînt oameni care s-au certat la bătrînețe cu frații pentru un metru de pămînt. Sînt tineri care sar cu toporul la părinți pentru că au mutat gardul cîțiva centimetri mai încolo decît li se cuvenea. Și refuză să primească un teren în altă parte, chiar dacă asta ar rezolva situația. Situațiile acestea sînt însă puține. Mult mai puține prin comparație cu cele cînd primarul, secretarul sau cei de la primărie nu își fac treaba. Și își bat joc de oameni, purtîndu-i pe drumuri. Și nu ies din nepăsare nici cînd un bătrîn necăjit plînge și se așează în genunchi în fața lor, doar ca să le dea ce li se cuvine.
În general, oamenii la țară se cunosc între ei. Știu toți cine cu cine se ține, a cui e fata care trece pe uliță și unde au hatul vecinii de lîngă ei. Știu oamenii de rînd, darămite cei de la primărie! În plus, la țară, secretarii de primării sînt cei dinainte de ’89. Puțini s-au schimbat, ca să spui că au picat din cer și nu știu cum e treaba prin primărie. Al cui e pămîntul din deal ori cine stăpînește nu știu ce bucată de pădure. Relații strînse între oamenii de la țară ar trebui să fie un avantaj. Să-i ajute pe cei de la primării să pună o dată pentru totdeauna la punct problema împroprietăririlor. Nu știu cum, dar pe la noi lucrurile stau exact invers. Și acum, după 12 ani, oamenii încă mai vin la primari, se plîng că sînt duși cu vorba și că nu li se face dreptate. O dovadă în acest sens am avut și ieri, la primăria din Răchitoasa.
Intra o femeie pe ușă, începea să se ia cu mîinile de cap și să-i spună plîngînd prefectului că de ani de zile așteaptă un titlu de proprietate. Imediat intervenea primarul sau vreun angajat al primăriei, cu o invariabilă formulă: „să vă explic”. Și povesteau preț de cîteva minute cum stă, de fapt, treaba. Imediat se punea problema găsirii unei soluții. Fie un teren în compensare pentru cel ocupat pe nedrept de alți localnici, fie despăgubirea sau anularea unui titlu emis fără temei legal. Primarul asculta frumos, venea cu idei, unele chiar foarte ușor de pus în practică. Cădeau toți de acord asupra planului de măsuri și rămînea doar ca totul să fie dus la bun sfîrșit. „De luni, facem treaba asta, domnu’ prefect”, l-am auzit pe primarul Ionel Zorilă de nu știu cîte ori în decurs de cîteva ceasuri.
Am stat și eu și m-am întrebat de-a lungul audiențelor cum vine treaba cu „vom face”? Mi-am pus, ca oricare om de pe stradă, zeci de întrebări: de ce n-a făcut primarul treaba pînă atunci? De ce nu le-a dat oamenilor tiltul cerut sau de ce nu a anulat un document, despre care, după cîte părea, știa toată istoria? Primarii dinaintea lui poate au făcut greșeli. Așa o fi. A avut parte de o „moștenire grea”. Dar primarul Zorilă e șef în comuna Răchitoasa de doi ani, iar în calitatea lui de președinte al Comisie locale de fond funciar avea dreptul și pîrghiile să pună lucrurile la punct. Și-atunci, de ce n-a făcut-o? De ce, dacă a fost tot timpul atît de bine intenționat, cum încerca să pară în fața prefectului, n-a făcut toate treburile promise pînă atunci. Că doar consătenii lui i-au bătut pînă acum la ușă de zeci de ori și l-au rugat să-i ajute. Deși nu trebuia să facă acest lucru. Pentru că primarul Zorilă este plătit din bani publici să facă treabă. Iar una dintre ele este să încheie și problema titlurilor de proprietate.
După cum l-am auzit ieri pe primul gospodar din Răchitoasa, s-ar părea că în cîteva săptămîni nu vor mai fi probleme cu pămîntul în comună. El i-a promis prefectului că celor care au venit le va rezolva, personal sau cu ajutorul altora, problemele. Așa să fie? Nu-s naiv să-l cred. Mai ales după ce am auzit o bătrînă bolnavă, care se uita la cer și se jura pe Dumnezeu că a făcut zeci de drumuri la primar. Era prea nenorocită ca să mintă. Femeia aceea era convinsă că nu i se va mai face dreptate. Iar eu chiar înclin să o cred. Și, de ce n-aș crede-o, dacă primarul n-a fost în stare atîta amar de timp să verifice și să soluționeze toate aceste plîngeri. De ce aș crede că va face în cîteva săptămîni ceea ce n-a izbutit în doi ani? Nu-l costă pe Ionel Zorilă nimic să spună ceva. Cum nu i-a tras nimeni pe primari de urechi pînă acum, n-o să-l tragă nici pe el de-acum încolo. După mine, primarul din Răchitoasa a făcut pînă acum politica lui „vom face”. O politică pe care eu, unul, sînt convins că o va face și de-acum înainte.
Lasă un răspuns