Liniștea a părut, ieri, că pune din nou stăpînire pe bacalaureatul de toamnă, după ce, alaltăieri, acesta a fost marcat de o nouă bulibășeală a Ministerului Educației și Cercetării, care a greșit două subiecte. O stare de fapt favorizată și de faptul că circa 80% dintre candidați și-au ales pentru ultima probă a „maturității de toamnă” o disciplină la care, de obicei, nu se pică: educația fizică. De altfel, profesorul Neculai Gruia, inspector de matematică în cadrul Inspectoratului Școlar și vicepreședinte al Comisiei județene de examen, ne-a declarat, ieri, că „e liniște peste tot. Acum, încercăm să finalizăm corectarea pentru a afișa primele rezultatele în cursul zilei de duminică”. (E.C.)
Lasă un răspuns