„Ferdinand I” a ieșit în stradă
Seria marșurilor absolvenților de liceu, promoția 2014, a continuat miercuri, 28 mai, cu cel al elevilor de la Colegiul Național „Ferdinand I”…
Toate știrile de ultimă oră, evenimentele locale, intervențiile de urgență și actualitatea cotidiană din municipiul și județul Bacău.
Seria marșurilor absolvenților de liceu, promoția 2014, a continuat miercuri, 28 mai, cu cel al elevilor de la Colegiul Național „Ferdinand I”…
Consilierii locali oneşteni au luat o decizie mult aşteptată de cadrele didactice din municipiul Oneşti, în cadrul şedinţei extraordinare desfăşurată săptămâna aceasta.…
Cadrele didactice băcăuane au oportunitatea de a dobândi competențe noi sau de a redobândi competențe în domeniul managementului educațional, management și schimbare,…
Bacăul s-a remarcat din nou, la nivel național, la capitolul performanță, zilele trecute, prin două eleve de la Colegiul Național de Artă…
Mijlocul de săptămână înseamnă, pentru peste 20.500 de elevi din județ ai claselor a II-a, a-IV-a și a VI-a, dar și pentru…
La doar o săptămână distanță de finalul unei etape importante din viața lor, absolvenții clasei a XII-a, promoția 2014, de la secția…
Pe tot parcursul ultimei săptămâni de mai, o parte dintre elevii băcăuani petrec zile de copilărie la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, prin…
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău este, în aceste zile, gazda unui oaspete de seamă din Franța: prof. univ. dr. Gerald Guillaumet, Doctor…
Cadrele didactice băcăuane din tot județul au devenit, recent, beneficiarii direcți ai unui nou program de formare continuă organizat de Casa Corpului…
Studenții de la Facultatea de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, secția „Comunicare și relații publice” au demarat pentru a treia…
Holul Muzeului de Istorie s-a transformat pentru o scurtă perioadă de timp într-un cartier select în care s-au adunat clădiri considerate repere…
Pentru a doua oară consecutiv, Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău a primit titlul de „Școală Europeană”, distincție acordată marți, la Guvernul…
Holul Muzeului de Istorie s-a transformat pentru o scurtă perioadă de timp într-un cartier select în care s-au adunat clădiri considerate repere…
Elevii de la patru clase I, a III-a, a IV-a și a VI-a de la Colegiul Național „Ferdinand I” și-au rupt puțin…
Ajuns în acest an la cea de-a XV-a ediție, Ingenious Drama Festival (Festivalul Național de Teatru în Limba Engleză pentru Tineri), organizat…
Galeria „Nouă” de la sediul UAP Bacău a devenit, pentru o vreme, un recipient în care s-au adunat 11 „glasuri” tinere care…
Performanțele elevilor și cadrelor didactice de la Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău, dar și implicarea părinților și a foștilor absolvenți ai…
Peste 400 de elevi din țară și-au demonstrat în Bacău talentele, în week-end-ul tocmai încheiat, la cea de-a XVII-a ediție a Concursului…
La licee, locul I a revenit elevilor de la Liceul „Petru Rareș„. Se apropie vara, au început și concursurile pe teme de…
Corint Educaţional, Asociaţia Corint Pro Lectura şi Fundaţia Lumea cora, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Judeţean Bacău, aduc proiectul “Paşaport pentru…