Echipa de elevi din cadrul de ecologie și protecția mediului de la Palatul Copiilor Bacău a reușit, în acest an, să facă o „figură frumoasă” la un celebru concurs internațional tematic, adjudecându-și, la nivel național, două premii prin tînăra Garofița Hârbu.
Este vorba despre Concursul internațional „Young reporters for the environment” organizat la nivel național de Centrul Carpato- Danubian de Geoecologie București, organizație care gestionează toate programele FEE – Foundation for Enviromental Education din România, cum ar fi „Eco-Școala”, „LEAF – Learning about forest ) sau „Patrula Eco”, și care, în acest an, s-a desfășurat pe trei categorii de vârste, cuprinzând trei secțiuni: articole de presă, fotografii și/sau filme de scurt metraj având ca tematică mediul înconjurător, probleme și soluții. Numărul participanților din România a fost, în cadrul concursului, de ordinul zecilor, în urma jurizării lucrărilor fiind acordate șase premii la toate secțiunile și categoriile de vârstă (15 – 18 ani, 19 – 21 ani). Mai mult decât atât, la evaluarea internațională, trei premii au fost câștigate de România, din care două de către Cercul de Ecologie de la Palatul Copiilor Bacău coordonat de profesor Nela Dumea, prin eleva Garofița Hârbu.
Aceasta a câștigat, la categoria de vârstă 19 – 21 ani, premii la secțiunile articol de presă și fotografie. „Ca urmare a acestor rezultate, la începutul lunii decembrie, elevii noștri vor participa la o misiune internațională de mediu în Suedia – ne-a declarat prof. Nela Dumea, coordonatorul Cercului de ecologie de la Palatul Copiilor Bacău. Acolo, elevii băcăuani vor realiza proiecte în comun cu câștigătorii etapelor naționale din alte nouă țări”. Acesta este al doilea an consecutiv în care elevii de la Palatul Copiilor Bacău, sub coordonarea profesorului Nela Dumea, participă la misiuni internaționale pe problematică de mediu, anul trecut ei fiind prezenți în Copenhaga, Danemarca. (M. ROTARU)
Lasă un răspuns