Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău a transmis astăzi că monitorizează cazul de la Școala „Miron Costin” încă de anul trecut. Amintim că mai mulți părinți și-au retras copiii de la ore, după comportamentul agresiv al unei eleve față de colegi.

„S-au realizat sesiuni de consiliere școlară, s-a ținut permanent legătura cu școala, prin inspectorii școlari care au consiliat directorii și cadrele didactice. Inspectorul de specialitate a participat la ședințe cu părinții și a consiliat-o pe doamna învățătoare”, a transmis ISJ Bacău.
În acelasi timp, la solicitarea școlii și a ISJ Bacău au fost implicați și specialiștii de la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Bacău și de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău, însă fără rezultat în schimbarea situației, deoarece mama, întreținător singur, nu cooperează cu școala și autoritățile locale.
„Inspectorul școlar general, prof. Ana-Maria Egarmin, a fost prezent în Consiliul de Administrație al școlii, în cursul zilei de ieri, 18 martie, unde a participat și un reprezentant al părinților, insistând pe problema generată de refuzul aducerii copiilor la cursuri, mai ales că nu e în folosul nimănui ca aceștia să lipsească multe zile de la cursuri. S-a reiterat ideea decongestitonării conflictului dacă mama elevei optează pentru transferul la altă școală unde sunt locuri vacante.
Astăzi, 19 martie, 18 copii de la clasa respectivă au revenit la școală, eleva acuzată de comportamentul nepotrivit nefiind prezentă. În continuare, Inspectoratul Școlar Județean Bacău va media toată această situație, implicându-se în soluționarea conflictului”, a mai punctat ISJ Bacău.
In ce hal a ajuns invatamantul si tara, in general! Prosti ar fi parintii sa nu ia atitudine radicala daca vor fi dusi cu presul in continuare .