Inner Wheel, unul dintre cele mai mari cluburi feminine de voluntariat din țară, anunță înființarea Districtului 224 România și Republica Moldova. Evenimentul este programat să se desfășoare vineri, 10 mai, începând cu ora 18.00, la Club Caro. Momentul festiv va beneficia de prezența președinților de cluburi Inner Wheel din țară, a guvernatorului Rotary Club România și Republica Moldova, a oficialităților locale și a reprezentanților media.
Cristina Petrescu este cea care va guverna districtul, ea fiind și cea care a deținut timp de doi ani președinția reprezentanței locale a organizației.
Inner Wheel Bacău a desfășurat numeroase proiecte sociale la nivel local, cum ar fi amenajarea a patru camere senzoriale pentru copiii cu nevoi speciale, înființarea unei camere de vizită în Spitalul de Pediatrie Bacău, dotarea cu aparatură ORL de înaltă performanță a Secției de chirurgie a Spitalului de Pediatrie Bacău, dotarea cu frigidere și paravane a Secției de oncologie a Spitalului Județean Bacău.
Cu peste 100.000 de membri, organizația include aproape 4.000 de cluburi în peste 103 țări. Inner Wheel International a luat naștere în 1924, în Manchester, inițial ca o aripă a clubului Rotary International destinată soțiilor și fiicelor de rotarieni, femeilor nefiindu-le permis accesul în clubul Rotary. În prezent, Inner Wheel activează în cluburi din Europa până în Africa, Asia, Australia și America, promovând valori precum implicarea socială, prietenia și voluntariatul în rândul femeilor. (Florentin RADU)
Lasă un răspuns