Aproape 50 la suta dintre clientii companiei E.ON Gaz din judetul Bacau utilizeaza multiplele mijloace de plata puse la dispozitia acestora de catre E.ON Gaz România si bancile partenere pentru achitarea contravalorii facturilor de gaze naturale. „Urmare a trendului crescator, in ceea ce priveste numarul clientilor care opteaza pentru plata facturilor la gaze naturale prin intermediul bancilor, s-a impus o reorganizare a casieriilor E.ON Gaz. Clientii nostri pot opta sa foloseasca variante alternative la plata prin casierii apelind la solutiile oferite de BRD si ING Bank”, a precizat Corneliu Zait, purtator de cuvint la E.ON Gaz România SA. Plata facturii de gaze naturale se poate face folosind una dintre urmatoarele optiuni: plata cu orice card BRD in reteaua de bancomate ale BRD sau la POS, optiunea debit direct (plata automata a facturilor direct din contul deschis la BRD sau la bancile participante la debitul direct interbancar), serviciul de Internet Banking – BRD-NET, prin telefon (prin apelarea serviciului Vocalis), ROBO BRD, plata prin virament bancar sau in numerar, la ghiseele BRD sau la comerciantii din toata tara care afiseaza insemnele Simplis Facturi si logo E.ON Gaz Romania. Se poate utiliza, de asemenea, cardul Gadget, emis de BRD special pentru plata facturilor. Si ING Bank pune la dispozitia clientilor mai multe instrumente de plata: Internet banking si transfer bancar – Multimat (la sucursalele bancare Self bank). La plata facturilor prin intermediul celor doua banci este necesara prezentarea facturii cu cod de bare precum si a codului numeric personal. Pentru efectuarea platii facturilor de gaze naturale prin intermediul BRD si ING Bank, clientilor E.ON Gaz Romania nu li se percep comisioane. Bacauanii pot plati facturile emise de catre E.ON Gaz prin intermediul contului curent deschis la orice institutie bancara, precum si in numerar la casieriile companiei din cadrul sediului E.ON de pe strada Stefan cel Mare, nr. 21. „In viitor, E.ON Gaz Romania are in vedere diversificarea in continuare a mijloacelor de plata pentru a veni astfel in intimpinarea nevoilor clientilor companiei noastre”, a adaugat Zait.
ana a zis
Pentru asta e-on, ar trebui sa trimita si facturile !