Credincioșii romano-catolici membri ai parohiei „Sfântul Nicolae” din Bacău vor primi vizita PreaSfințitului Petru Gherghel, episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iași, care, împreună cu PS Aurel Percă, episcop auxiliar, va conferi Sfântul Mir unui număr de 100 de copii și tineri din cadrul parohiei mai sus amintite. Evenimentul va avea loc duminică, 15 iunie, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica „Sfinții Petru și Paul”.
În comunicatul de presă remis Ziarului de Bacău de către pr. Iulian Robu, membru al biroului de presă din cadrul Decanatului Romano-Catolic Bacău, se specifică: „Liturghia solemnă a conferirii sfântului Mir va fi precedată de procesiunea din fața bisericii «Sfântul Nicolae» către biserica «Sfinții Petru și Paul». Biserica va deveni un adevărat cenacol, în care păstorii Bisericii locale, împreună cu preoții parohiei și preoți oaspeți, alături de un mare număr de credincioși, prieteni, rude, părinți și nași, îi vor însoți pe copiii și tinerii care așteaptă darul Duhului Sfânt”.
Pregătirea candidaților pentru evenimentul primirii sacramentului Mirului a început încă din luna februarie. În ultima perioadă, copiii au participat zilnic la catehezele pentru Sfântul Mir. „Conform învățăturii «Catehismul Bisericii Catolice», împreună cu Botezul și Euharistia, sacramentul Mirului formează ansamblul «sacramentelor inițierii creștine» a căror unitate trebuie păstrată” – se mai precizează în comunicatul amintit.
Lasă un răspuns