Există român să nu fi auzit de faptele de arme incredibile ale Regimentului 32 Mircea? Iată povestea lui. Pe 6 august 1917, Regimentul 32 Mircea, trece podul de la Cornești (Vrancea) „pe la 8 seara, printre cetele de ruși care fugeau în dezordine, fără arme, cu capul gol, unii pe jos, alții călări, sau grămădiți pe chesoanele care alergau în galopul cailor”, ajungînd pe linia frontului. Au luat poziție între Moara Albă și marginea de vest a satului Străjescu. A doua zi „preparativele atacului german sînt terminate pe la orele 11,00”. La 11,30, „bombardamentul german, pornit din tunuri de toate calibrele, în special 105 și 150, ajunge înspăimîntător”. O companie din Regimentul 32 „strînsă, fără adăpost împotriva artileriei, e distrusă, printre cei uciși fiind și căpitanul Andreescu. Podul de peste Siret de la Cosmești e bombardat cu obuze de 210 mm”. La amiază, „centrul dușman începe să-și rostogolească valurile Diviziei a 76-a germane împotriva Regimentului 32 Mircea”.Toată după- amiaza, pînă noaptea tîrziu, dușmanul a atacat furios și nu și-a întrerupt atacurile decît în răstimpuri, pentru ca să-și refacă rîndurile rărite, în care timp artileria își relua bombardamentul, asupra liniilor noastre, bine reperate. E un atac frontal dat cu mare violență, de puteri covîrșitoare. Cele dintîi valuri dușmane sînt respinse pe toată linia în focurile noastre de mitraliere; ele se reînnoiesc și revin, din ce în ce mai numeroase. Focurile noastre le seceră, dar și rîndurile românilor sînt măcinate. Rezervele aleargă în goana mare să umple golurile și de o parte și de alta. Între cele două linii potrivnice , năpraznicul bombardament a ridicat un nor de fum și de praf, așa de gros, încît vederea este împiedicată și lupta se oprește, un timp scurt. Adversarii îl folosesc ca să-și facă adăposturi și să-și bage rezervele în linia de foc. Lupta reîncepe. Căldura e înnăbușitoare. Razele soarelui de august dogoresc pe luptători. Șiroaie de sudoare brăzdează fețele înnegrite. Gazele lacrimogene orbesc vederea și înneacă respirația. Soldații români leapădă bluzele și azvîrlă căștile de metal. În cămăși, cu mînecile suflecate și cu capetele goale, ei se reped la contraatacurile cu baioneta. Germanii rămîn surprinși de neașteptata apariție: veteranii, care au luptat în colonii, lămuresc pe camarazi că au fost atacați de soldați… africani!!!
În lucrarea „Mărăști-Oituz”, prezentată în 1921 de Academia Română, în Virgiliu Serdan scrie:
„Era miezul zilei… Soarele ardea să plesnească spicele de grîu și o liniște înfiorătoare și prevestitoare de rele se lăsase pe cîmpia Mărășeștilor. Un soiu de neastîmpăr cuprinsese tot sectorul de front al Regimentului 32 Mircea… Deodată un ordin scurt…
Un freamăt de bucurie înăbușită…
Regimentele bevereze din apropiere se mișcau și ele ca pentru atac…
O clipă de liniște, în care inimile băteau să spargă piepturile… și deodată căștile nemțești apar deasupra tranșeelor.
Era al zecilea atac!
Dar nici un zgomot…
Nemții înaintează în rînduri… Ochii alor noștri sclipeau, eșiți din orbite…
Deodată un fluerat prelung… și ca înțeleși ostașii își lepădară hainele și toată armătura și scoțînd un ura! formidabil se repeziră la atac în cămăși…
Peste o mie de oameni repezindu-se la atac cu pieptul desfăcut în fața morții… Sfidînd gloanțele și mitralierele ce începură să șuiere…
Fu un moment de stupoare!… Și apoi capetele începură să plesnească, baionetele începură să sticlească în mînuire ca fulgerele, se auzi strigînd de zeci de ori: Kaput! Kaput! și nemții în genunchi implorau mila…
Într’un loc unul se rugă plîngînd…
Într’altă parte alții încremeniseră de groază, cu mințile pierdute…
Și oamenii aceia înarmați pînă în dinți o luară la goană… fugiră ca în fața unei arătări de basm, speriați de simpli țărani români, cari n’aveau ca pavăză decît cămășile românești de cînepă, dar aveau aceea ce armata împărătească nu avea: aveau sufletul, aveau în fața ochilor vatra pămîntească și Ardealul…
Mergeau drept înainte… Cu capetele goale, cu cămășile desfăcute, cu mîinile încleștate pe arme, cu ochii ațintiți asupra dușmanului mergeau drept înainte, fără să le pese de moarte…
Nici focul năprasnic ce începu să se reverse asupra lor nu-i opri, nici mitralierele ce trăncăneau lugubru… Nimic…
În bătaia soarelui strălucitor de vară, cu fețele luminate, cu razele în părul aureolat, ostașii Prahovei păreau niște frumoși cavaleri medievali, cari nu cunosc împotrivirea…
Era o apariție de vis!
Acei flăcăi frumoși cu capetele luminate și încununate ca sfinții din biserici, acei bravi oșteni înaintînd prin văpaia focului, ce pe mulți trîntea la pămînt…
Rîndurile se răreau, feții frumoși erau mai puțini, dar atîți cîți rămăseseră fugăreau pe dușman dincolo de liniile sale.
Îl fugăreau încununați de gloria de a se vedea unul pe altul eroi…
Era singura mulțumire, momentană, era tot ce puteau dori mai mult acești bravi și demni locuitori ai țărei…
Trecuse de miezul zilei… Soarele ardea ca o gură de cuptor și obuzele dușmane cădeau ca ploaia sfredelînd pămîntul și făcîndu-l să țîșnească în mii de părți ca fîntînile arteziene…
Iar iarba arsă de explozii și de gazele asfixiante nu se mai vedea de cadavrele bavarezilor răpuși în luptă…
Din eroicul regiment 32 Mircea rămăseseră puțini ca să povestească măreția luptei…
Toți ofițerii periseră afară de unul, care întrebat mai în urmă ce impresie i-a făcut lupta, a răspuns calm și cu vorba cumpănită de Muntean:
– „Cei mai mulți Nemți au murit de spaimă… de cît de armă”…
Se dusese faima armatei române, se dusese vîrînd fiori în trupele destinate frontului nostru…
Mulți s’au sinucis la vestirea că sînt trimiși la Mărășești.
Elogiul se cuvine atîtor mii de eroi umili de pe întinsul frontului de la Oituz la Mărășești pe Siret, atîția ce s’au jertfit cu mîndria de a sluji o cauză mare.
Cîți eroi umili de cari abia mai tîrziu am auzit, cîți țărani simpli n’au murit cu mitraliera în brațe sau cu arma în mînă, apărînd frumosul pămînt românesc pînă la ultima suflare.
Cîți dintre aceștia au murit ca eroi nevăzuți de nimeni, morți singuri, cu singura icoană a unei Românii mari și fericite încălzindu-le sufletul curat”. (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns