– Consiliul Judetean Bacau a achitionat merii pentru programul „Livada copilariei” la peste 22 de lei bucata, in timp ce pe piata, cel mai scump mar, cu tutore de bambus costa 15 lei – mai mult, licitatia a fost cistigata de o firma infiintata in 2009 si care in februarie 2010 si-a suspendat activitatea, dar a revenit in forta la merii lui Dragos Benea – presedintele CJ Bacau spune ca la licitatiile pe SEAP apar fel de fel de paradoxuri legate de pret, in timp ce administratorul public al judetului explica ca merii sint mai scumpi din cauza etichetelor personalizate, transportului si tutorelui de bambus
Merii din „Livada copilariei”, proiect al Consiliului Judetean Bacau, au ajuns mai scumpi decit merele de aur. Proiectul, unul nobil de altfel, prin care se doreste motivarea elevilor din mediul rural sa planteze pomi fructiferi, a fost insa aplicat dupa principiile neaose, mai ales atunci cind vine vorba de bani, preturi, licitatii. Consiliul Judetean Bacau a scos la licitatie achizitionarea merilor in functie de solicitarile din comune.
La final s-a ajuns la cifra de 19.000 de meri, dar pentru ca s-a retras din program comuna Magura au ramas 18.500 de puieti. In caietul de sarcini intocmit de institutia bacauana se arata ca pretul maximal (fara TVA) pe bucata este de 21,50 lei. Aceasta, in timp ce pretul unui mar luat din pepiniera este la jumatate, mai ales daca se achizitioneaza cantitati foarte mari de puieti, ca in situatia Consiliului Judetean. Licitatia a fost adjudecata de firma SC ANPAS Grup SRL Bacau, contra sumei de 420.205,2 lei, mai mic decit ce estimat de CJ Bacau, pret ce ajungea la 426.152 de lei.
Astfel, pentru un puiet de mar, Prislea cel Voinic a ajuns sa dea 22,7 lei la final, fireste fara TVA. Mai mult, firma care a cistigat licitatia este infiintata din 2009, iar din 16 februarie 2010 si-a suspendat activitatea. Societatea a fost reactivata imediat ce a inceput sa se contureze proiectul.
Paradoxurile licitatiilor ii dau batai de cap presedintelui Dragos Benea
L-am contactat pe Dragos Benea, presedintele CJ Bacau pentru ca am vrut sa stim care este explicatia pentru acest pret ridicat pe mar achizitionat de intitutia pe care o conduce, din banii publici. Vizibil iritat ca ne luam de merii lui, Dragos Benea a declarat: „Nu a venit nimeni la licitatie, decit aceasta firma. Acesta a fost pretul, asa s-a ofertat. La licitatii pe SEAP apar fel si fel de paradoxuri, atit la Consiliul Judetean ca si la alte institutii. Sunati-l insa mai bine pe Catalin Dociu (administratorul public al judetului, n.r.) pentru ca el s-a ocupat de licitatie si stie mai bine”, a declarat Dragos Benea. Administratorul public a explicat ca pretul a avut la baza mai multe componente.
„Inainte de toate am studiat piata sa vedem preturile. Am pus un pret complex, deoarece in primul rind pretul se refera la mar, un pom de doi ani, mai scump, de un soi certificat, dar care se prinde mult mai usor. In al doilea rind am solicitat acel bat de bambus, tutorele ca sa se poata prinde mai bine.
In pret a mai intrat apoi si eticheta tipizata pentru fiecare elev, unde acesta si-a trecut numele. Nu in ultimul rind tot in acest pret a intrat si transportul la locul plantarii. Firma Anpas are experienta similara in alte parti si au venit cu un subcontractatant „, a declarat Catalin Dociu. In programul „Livada copilarei” au fost implicati aproape 20.000 de elevi din cele 188 de scolile din mediul rural. Prin acest program, care se doreste a fi derulat pe o perioada de patru ani, vor fi refacute sau înfiintate 112 livezi.
Ce spune piata: Un mar dezvoltat – 12 lei
Judetul Bacau nu are pepiniere pomicole mari, astfel incit comenzi de zeci de mii de pomi sa poata fi onorate, dar 5.000 – 6.000 de exemplare la o comanda ar putea fi preluate la o singura solicitare. Nici comenzile nu trec, in mod obisnuit, de citeva zeci de exemplare, poate in cazuri mai rare de ordinul sutelor. In general, clientii pepinierelor sint proprietarii de vile si case care vor sa-si organizeze mici livezi si, de regula, cauta soiuri diverse. In functie de comenzi si preturile pot fi altele. Un mar dezvoltat (1,70 m inaltime), la societatea Pomaltoi, din Letea Veche, de exemplu, costa 12 lei, iar la comenzi mai mari se poate ajunge si la 8 – 10 lei. Piata este, in general, invadata de oferte, inclusiv in pietele agroalimentare, dar si in supermarket si chiar la coltul strazii. In marile magazine, pomii vin ambalati, cu cite un tutore adaos (pentru sustinerea pomului firav de la plantare pina creste mai mult), iar preturile salta si ele si ajung la circa 13 – 15 lei. (Petru DONE)
Lasă un răspuns