La casele de schimb valutar, diferența dintre dolar și moneda euro s-a diminuat semnificativ zilele trecute. De regulă, valuta americană „conducea” la valorile de schimb cu cel puțin 1.000 de lei. În săptămîna precedentă, diferențele s-au redus la numai cîteva sute de lei, adică atît cît este și la cursul oficial. Este prima dată cînd diferența între cele două monede forte se reduce sub 500 de lei. Astfel, dacă dolarul era cumpărat de operatorii de schimb valutar, cu 32.700 – 32.800 de lei, euro a fost prețuit pînă la 32.300 de lei -32.350 de lei. Lucrurile stau cam la fel și la vînzare, cu precizarea că unele case de schimb au ridicat mult cotarea, pentru a mai păstra valuta.
Moneda europeană a cîștigat din nou teren în tranzacțiile de pe piața care se adresează persoanelor fizice, după ce o vreme a rămas în urma dolarului. Operatorii unor case de schimb ne-au spus că și numărul tranzacțiilor a rămas relativ ridicat. „Vreau să schimb o sută de euro” este o propoziție auzită de zeci de ori într-o zi. Ceea ce mai produce uneori lipsă de lei pe piață.
Din punct de vedere al operațiunilor, valuta europeană a ajuns dolarul în cele din urmă. Băcăuanii au euro europeană din plin, întrucît toți cei care sînt plecați la muncă în Europa trimit acasă mai ales așa ceva. Dar, deși a mai pierdut teren, bancnota verde rămîne unul din pilonii schimburilor valutare. (G.P.)
Lasă un răspuns