Eurodeputatul Dragoș Benea, alături de mai mulți europarlamentari, a participat, în această dimineață, la o întrevedere cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, la Palatul Cotroceni. Consultările au vizat, în principal, prioritățile României din perspectiva agendei europarlamentare, implementarea investițiilor derulate prin PNRR, dar şi îmbunătățirea gradului de absorbție a fondurilor alocate prin cadrul bugetar multianual 2021 – 2027, potrivit unui comunicat.
„Întâlnirea de azi este o binevenită mănuşă aruncată viitorului preşedinte, în condițiile în care – în ultimii 10 ani – astfel de consultări au lipsit cu desăvârşire”, a apreciat eurodeputatul Benea.
În intervenția sa, Benea a subliniat că „avem un exemplu de „aşa nu” în modul în care, în urmă cu 4 ani, a fost gândit Planul Național de Redresare şi Reziliență, trecut la secret de Ghinea, Cîțu & co, şi elaborat fără consultări şi fără dezbateri, între două congrese de partid în care taberele şi-au arvunit voturi inclusiv pe seama proiectelor prinse în PNRR”.
Răul a plecat de la acea rădăcină, iar acest lucru nu trebuie uitat, mai ales că jumătate din județele țării, doar pentru că erau conduse de PSD, n-aveau prevăzută nicio investiție pe Sănătate, în condițiile în care redresarea & reziliența vizau, în primul rând, întărirea statelor membre abia ieşite din pandemie.
Din această cauză, regăsim în PNRR zeci de jaloane şi stegulețe mai degrabă inutile, care nu fac altceva decât să îngreuneze implementarea investițiilor, dar şi „minunății” precum trenuri cu hidrogen, metrou la Cluj, consultanțe peste consultanțe etc. care nu se vor implementa prea curând.
Am subliniat, de asemenea, că trebuie să punem punct mitului excelenței şi al competenței pe zona de Vest, întrucât există oameni de administrație foarte buni şi în Moldova şi în sud, iar decalajul istoric ce separă Transilvania de restul țării favorizează administrațiile locale de aici. Ironia istoriei face ca „mărul otrăvit” al USR să fie decontat de actuala guvernare şi, tocmai de aceea, nu mă voi opri din a spune lucrurilor pe nume despre modul în care a fost conceput acest PNRR şi cine poartă responsabilitatea celor scrise în el.
P.S. Licitația privind finalizarea lucrărilor la Pavilionul Municipal din Bacău (fostul „Spital Municipal”) are un câştigător; sperăm să nu existe contestații sau blocaje de altă natură, astfel încât – în august 2026 – să consemnăm că proiectul a atras toți banii alocați prin PNRR, iar investiția este funcțională!
– eurodeputatul Dragoș Benea
„Marul otravit” e taierea pensiilor speciale si numirea de profesionisti in conducerea companiilor de stat….adica pierderea linistii pe durata furatului de la buget prin „deranjarea magistratilor” si lipsa obiedientilor din conducerea companiilor care sa dirijeze contractele catre interpusii „oamenilor politici”……
Cum vine asta să fie jalon pentru ELIMINAREA pensiilor speciale??? Doar au fost introduse de psd și pnl !
Avem români speciali și români fraieri (care votează). Culmea, Ciolacu se împrumută (în numele celor mulți și fraieri) pentru a plăti pensiile speciale.
Cine o să plătească datoriile acestea??? Așa sigur ajungem la faliment.
nu exista faliment, „e” prosti care plateste…pensionarii merg cu Uber/Bolt, bugetarii fac city-break-uri si salariatii aia din privat +++++imprumuturile „tine” smecheria sus!! (a se citi „smecheria” sinonim cu „stabilitatea” oferita de PSD+PNL+UDMR)…..la spartul targului, toti fraierii care „munceste, plateste!”…nu pensionarii specialii (pe ei o sa ii vezi la TV tinand predici moraliste de genu’ ” fra’ere, n-ai deschis ochii , plateste impumuturile lu’ Ciolacu si mie da-mi pensia…ca, „din cauza ca Bruxelu…fraere, tu din cauza lui o duci prost! „…..) …nici lipitorii de afise, nici asistatii sociali ( e bere la doi lei si copiii primesc haine de la ONG sorosiste)
Va spun sincer ca ne facem iluzii.Tara asta e condamnata pentru urmatorii 50-100 de ani.Lor sa le fie bine si atat.
Nu si daca facem un altfel de jurnalism de investigatii individual.
Trebuie sa luam la purecat firmele abonate la banii publici, pe aici se scurg banii.
Mai mult, trebuie sa intram ,,cu buldoserul” in viata lor sa nu aibe liniste ei si familiile lor.
In limita legii, pe strada, la scoala, la munca, oriunde ii prindem sa ii luam la intrebari…
Probabil ca va veni o vreme, cand unii mai curajosi, vor fi atrasi de saltelele cu bani ale politicenilor, tinuti in Romania sau alte tari din UE sau pe alt continent.
Astia au bani grei la saltea, aur, diamante, bijuterii…le place sa ii simta aproape…
Era primarul ala din Maramures parca…avea cateva zeci de milioane de euro in Germania, in apartamente nelocuite.
Probabil in viitorul apropiat vor ramane fara banii, pentru care nu au nici justificare…
O sa reclame la militie ca le-au disparut 5 milioane de euro din spagi?
Babele de la parter, scutite de la plata apei de partidul pe care il voteaza periodic, te cred!