Eurodeputatul Dragoș Benea a vorbit în conferința PES activists România despre elaborarea Planului Național de Relansare și Reziliență. României îi revin puțin peste 30 miliarde euro, dar Planul nu a fost elaborat de Guvernul Orban.
Am intervenit, astăzi, în conferința PES activists România – organizată de colegul meu din Parlamentul European, Victor Negrescu, la care au participat între alții domnii Serghei Stanisev (președinte PES), dr. Alexandru Rafila, europarlamentarul Dan Nica, alături de alți 200 de colegi PES – cu câteva considerații pe marginea unui subiect spinos care, în bruiajul electoral din această toamnă, pare să fi fost trecut nepermis cu vederea: elaborarea Planului Național de Relansare și Reziliență de către Guvern.
Atrag atenția cu privire la întârzierea în elaborarea Planului Național de Relansare (Redresare) și Reziliență care, potrivit asigurărilor date în august de Guvern, trebuia prezentat într-un prim draft în octombrie.
În mai 2020, Parlamentul European, la propunerea Comisiei, a aprobat finanțarea Mecanismului de Redresare și Reziliență – aproape 700 miliarde euro la nivelul întregii Uniuni. Subliniez că României îi revin puțin peste 30 miliarde euro: 13,7 miliarde granturi (fonduri nerambursabile), 16,6 miliarde sub formă de împrumuturi.
Nu știm ce conține acest Plan Național – PNL și Orban sunt prinși cu alegerile, nu cu redresarea și reziliența, Planul nu a fost elaborat în conformitate cu calendarul anunțat tot de executiv. Comemorăm un an de guvernare Orban în care aflăm că „recovery” nu e redresare, ci relansare – relansare fără plan, fără proiecte, fără bani europeni!
Cer imperativ, mai ales că Planul Național de Redresare va conține alocări pe regiunile de dezvoltare, ca actuala guvernare să nu împartă banii pe criterii discreționare, așa cum înțelege dreapta să facă dezvoltare regională – fără coeziune, fără o gestionare echitabilă a fondurilor, ducând alocările preponderent către administrațiile locale din Ardeal.
Covid-ul și pandemia nu au existat doar în București sau în Transilvania, ci și în Moldova – ba chiar la Suceava am avut polul Covid19 în România – fitilul care a amorsat bomba coronavirus în regiune și-n țară.
Avem nevoie, în județele Moldovei, să întărim sistemele sanitare, să susținem financiar întreprinderile mici și mijlocii – IMM și să ranforsăm, prin investiții, structurile care intervin în situații de urgență, consolidându-le reziliența.
Acești bani europeni sunt o crucială oportunitate pentru România și regiunea Moldovei, dacă vor fi gestionați judicios și cu promptitudine. În caz contrar, trenul redresării ne va ocoli, fără ca noi să putem atrage vreun euro din fondurile care ni s-au oferit spre accesare
– eurodeputatul Dragoș Benea
Lasă un răspuns