Mai multe evenimente administrative și politice s-au desfășurat în weekendul care a trecut, la Buhuși și Târgu Ocna, unde au fost evaluate investițiile derulate din diverse fonduri.
Din 2018 până acum, 25 de obiective de investiții inițiate, implementate sau viitoare, din fonduri europene, guvernamentale sau de la Consiliul Județean Bacău sunt evaluate la 310,4 milioane de lei.
Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, europarlamentarul Dragos Benea, prefectul Lucian Bogdanel, inspectorul general școlar Anca Egarmin, deputatul Ionel Floroiu au verificat o parte dintre proiectele investiționale care se derulează în Buhuși. Ei au fost însoțiți de primarul Vasile Zaharia.
La Ambulatoriul integrat din cadrul Spitalului „Prof. dr. Eduard Apetrei”, prin POR 2014-2020, se fac lucrări de reabilitare, extindere & dotare cu aparatură, respectiv echipamente medicale – RMN, CT și un sistem PACS (Picture Archiving and Communication Systems), în valoare de 13,2 milioane lei.
Tot prin același program de finanțare, cu 14.9 milioane lei fonduri obținute, se reabilitează, modernizează și extinde Ambulatoriului Spitalului Orășenesc Buhuși. Stadiul lucrărilor la acest proiect este de 25%.
O construcție și-a schimbat destinația în grădiniță cu patru săli de grupă, grație proiectului de modernizare și extindere a acestui spațiu finanțat prin PNDL 2, cu 1,58 milioane de lei.
„Prin asocierile încheiate cu municipalitatea buhușeană, Consiliul Județean asigură cofinanțarea necesară atât pentru dezvoltarea infrastructurii de sănătate cât și a celei rutiere. Singura modalitate prin care putem măsura performanța administrativă este concretizarea unor obiective în folosul cetățenilor. Echipa admnistrativă a orașului Buhuși dovedește prin proiectele pe care le implementează că pune comunitatea pe primul loc”, a declarat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.
La Târgu Ocna, Valentin Ivancea s-a deplasat împreună cu eurodeputatul Dragos Benea, senatoarea Cristina Breahnă-Pravăț, prefectul Lucian Bogdanel, inspectoarea generală școlară Anca Egarmin, deputatul Ionel Floroiu, Vasile Budacă, consilier județean, și Gelu Panfil, vicepreședinte CJ. Gazdă a fost primarul Cristian-Aurelian Ciubotaru.
„În desele ocazii când ajung în orașul turistic Târgu Ocna, constat cu satisfacție că se fac pași semnificativi pentru dezvoltarea acestei comunități”, a notat, pe Facebook, președintele CJ, Valentin Ivamcea. Cu ajutorul fondurilor europene și al aportului Consiliului Județean, sunt finanțate lucrări pentru asigurarea unor condiții moderne pe partea de infrastructură rutieră, școlară sau socială.
Aproximativ 20 milioane lei, obținuți prin POR, transformă Școala Nr. 1 într-o „unitate de învățământ model, cu săli de clasă echipate modern”.
„Remarcabilă este sala de sport, proiect care oferă elevilor condiții de top pentru practicarea mișcării fizice. Pe o structură de excepție, construcția impresionează atât prin concept, dar mai ales prin utilitatea pentru desfășurarea orelor de educație fizică și a diverselor evenimente sportive care se pot organiza de acum în oraș”, a afirmat președintele CJ.
Prin finanțările obținute, se va reface infrastructura în stațiune, se vor construi piste de biciclete și se va moderniza sistemul de iluminat public.
„Evident, toate aceste investiții vor fi puse în valoare și prin asigurarea unor căi rutiere care să facă tranzitul turiștilor spre Tg. Ocna cât mai facil. Realizăm acest lucru prin finanțarea de către Consiliul Județean a lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere din zonă”, a declarat Valentin Ivancea.
Alegeri la PSD Buhuși și Târgu Ocna
În weekendul care s-a încheiat, primarul Vasile Zaharia din Buhuși și primarul Cristian-Aurelian Ciubotaru au fost realeși în fruntea organizațiilor PSD locale.
Lasă un răspuns