Branpis SRL, firma care a construit Rezerva de apă a Bacăului, a început în cursul zilei să umple conducta. Demersul vine în urma deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău, de a operaționaliza Rezerva. Pe rețelele de socializare, au apărut imagini cu ceea ce ar putea fi o defecțiune a conductei montate în zona Selgros.
„Conducerea municipalității Bacău oferă degeaba „repezentații” pe Facebook, dacă atunci când vine vorba de operaționalizarea rezervei ne trezim cu veritabile „lacuri” artificiale, de felul celui surprins în imaginile alăturate”, a comentat prefectul Lucian Bogdănel. Reprezentantul Guvernului a precizat că s-a referit la imaginile surprinse în zona Selgros.
Contactat de Ziarul de Bacău, Dan Brândușoiu, reprezentantul Branpis, a susținut că firma sa a început umplerea instalației. „Am început umplerea, în urma deciziei CJSU. Am ajuns pe Nordului, mâine ajungem cu apa la Barați. În instalație, se pompează apă de la Gherăiești cu pompe instalate de noi, de Branpis. În imaginile de la Selgros, nu este o avarie apărută, ci se face aerisirea instalației, ca să prevenim așa-numitele lovituri de berbec”, a declarat Brândușoiu.
Oficialul Branpis a dat asigurări că instalația construită este pe deplin funcțională.
Conducerea CRAB a confirmat că furnizează apă din rezervoarele de la stația de demanganizare, pentru umplerea conductei Rezervei de apă, însă nu a putut confirma dacă instalația este funcțională sau nu, deoarece aceasta nu se află în proprietarea companiei de apă.
Conform legislației, dacă totul merge bine, iar instalația este funcțională, Branpis trebuie să facă dezinfecția conductelor. După ce DSP confirmă că apa este în parametri, CRAB o va putea livra în municipiul Bacău.
Vom reveni.
Johnson a zis
Numai minciuni! În două zile vine apa de la Valea Uzului, s-a și anunțat că se așteaptă pe joi seară. Deci…
Bilic a zis
Hahaha, cine te-a păcălit? Pana sâmbătă nu vine nimic de la Valea Uzului. Pe bune, tu chiar ai crezut ca joi ai apa!?
George a zis
Cam are dreptate Dl de la Branpis…mai trebuie și aerisita conducta la umplere.
Nu înțeleg însă de ce aceasta conducta nu a fost umplută imediat ce s-a făcut racordul de pe Frunzei…
Mihă Iță a zis
Repet propunerea unei tevi legate de balustrada unei parcari plutitoare. E chiar asa de greu de facut ? Sau macar de promis, ca mandrele oi pun botul.
Popeye a zis
Umple rezervorul la Porshe mai degraba mincinosule
Omul care aduce ploaia a zis
E posibil ca umplerea noii conducte sa se finalizeze dupa remedierea defectiunii de la Darmanesti, dar nu e nimic rau in asta. Totul e ca aceasta conducta sa nu se goleasca de la sine, ceea ce ar insemna ca e deja ciur.
NEURONUL a zis
In sfarsit garaje plutitoare,OMU’ chiar se tine de promisiuni.
Lili a zis
Numai minciuni și vorbe în vânt, cei de la consiliul județean se laudă că ei au făcut minuni la rezervorul de apă și că municipalitatea e de vină cu această avarie. Dați vina uni pe alții înloc să găsiți cât mai repede soluții să rezolvații problema. Vina primarului e că e prea moale , nu cu declarații și dovezi rezolvi problema , imediat demiteri și stat în teren și stresat CRAB să rezolve problema fiindcă au salarii marii și sute de sporuri.
Xxx a zis
Nu se sesizează nimeni , DNA – UL , Curtea de Conturi , Poliția …. că doar lucrările sunt din bani publici , adică de la noi . Or fi bara / bara …. mai știi ?
Nicu a zis
Băcăuanii cer în unanimitate demisia primarului și toată conducerea CRAB pentru incompetența de care a dat dovadă în gestionarea problemelor legate de alimentarea cu apă a municipiului Bacău. Este inadmisibil ca un întreg oraș să stea o perioadă atât de mare fără nici o picătură de apă. Acel program promis (dimineața și seara ) nu s-a respectat.
X a zis
Avem copii pe care nu i-am spalat de o saptamana. Este mai rău ca în evul mediu. Rușine, rușine și iar rușine. Niște porci.