Ministrul Muncii propune ca bugetarii care sunt și pensionari să fie obligați să opteze pentru unul dintre cele două venituri. Actul normativ va fi pus în dezbatere publică. Raluca Turcan a anunțat că persoanele care vor alege salariul vor putea rămâne angajate până la maximum 70 de ani.
În Bacău, pe lângă nenumărații bugetari care încasează și pensie și salariu, există chiar și directori. Aceștia sunt directorul Poliției Locale Bacău, Lucian Iftene, directorul Centrului George Apostu, Geo Popa, directorul Ansamblului Busuiocul, Petre Vlase, directorul RAR Bacău, Dorin Vieriu, directorul Filarmonicii Bacău, Pavel Ionescu și directorul Centrului județean pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale Bacău, Florin Zăncescu.
Șeful Poliției Locale câștigă peste 3000 de euro pe lună din cele două venituri
Șeful Poliției Locale susține că va lua o decizie între pensie și salariu, când va vedea actul normativ. „Nu am luat o decizie, dar aștept oricum să văd actul normativ și dacă acesta se aplică. Mă voi gândi apoi pentru ce voi opta. Am totuși niște proiecte pentru Poliția Locală pe care aș vrea să le duc la îndeplinire”, a declarant Lucian Iftene. Acesta este pensionar din 2017. Potrivit declarației de avere din 2019, Iftene încasează 112.524 de lei anual pensie și 89.994 lei ca director de instituție. Astfel, șeful „Localei” câștigă peste 16.000 de lei în fiecare lună, cumulând cele două venituri de la stat.
Și directorul Filarmonicii este pensionar cu acte în regulă din martie 2020. „Singurul motiv pentru care am rămas în continuare la conducerea instituției este că vreau să îmi duc la îndeplinire planul de management. Indiferent de legislație, în iunie când îmi expiră mandatul am intenția de a mă retrage la pensie”, a declarat Pavel Ionescu. Acesta are o pensie de 6.500 de lei lunar, la care se adaugă salariul. În 2019, acesta a fost de circa 5000 de lei pe lună, conform declarației de avere.
Directorul RAR, în schimb, este în așteptare. „Știu că a mai fost o perioadă în care a exista o legislație asemănătoare și la noi nu se aplica pentru că suntem regie. Voi vedea exact cum arată actul și apoi voi decide”, a spus Vieru.
Sistemul de interzicere a acestui cumul a mai fost introdus în 2009, în contextul crizei financiare, de Guvernul Boc, pentru venituri care depășeau un anumit plafon – fiind exceptați, de exemplu, profesorii – dar a fost abrogat în 2014 de Guvernul Ponta.
Eugen a zis
O masura corecta si bine-venita. Sa aleaga intre pensie sau salariu. Bineinteles, exista si varianta in care, fiind atat de competenti si buni profesionisti, sa-si faca firmele lor private si sa cumuleze acolo pensia cu salariul, nu sa atarne la stat cum au facut toata viata.
Banu Manta a zis
Pai de ce ati enumerat numai pe astia?!! Serviciul juridic din prefectura e condus de un fost politist pensionat la 45 de ani…si care mai preda si al Universitatea George Bacovia ! Sunt puzderie de astia !! si apropos de Vlase.. pai cine are curajul sa i spuna lu ceva? fiisu..nu stiti?!! e seful serviciilor de informatii externe SIE….asa ca, ciocul mic ca va baga mortul in casa !! :))
Lili a zis
Nu e corect să iesi la pensie și apoi să te angajezi pe același post și să iei un salar mare , sporuri. Dacă esti bun și poți munci atunci dute în privat. Să sperm că o să interzică pensie și salar dar cam greu, acești directori prezentați au pensie și salar de ani buni și performante profesionale ioc.
Cosmin a zis
Iftene. Cand auzim de el, noi, cei din politia locala, ne scarbim. Ne înjura la fiecare sedinta si confunda politia locala cu jandarmeria de unde vine el. Injura și ameninta incontinuu.
Niels Sohr a zis
Iftene are un singur proiect de dus la capat – sa inchida usa pe dinafara si sa o bata in cuie. 9500 de lei pensie, in Romania. Dublu fata de cat ia un aviator militar. Dublu fata de un profesor universitar care a lucrat la Politehnica. Iar pe deasupra, desi conduce o institutie care nu e buna la nimic si tarteaza cu sictir cetatenii Bacaului, mai ia si de acolo inca aproape 2000 de euro pe luna. Este incaligficabil acest sistem, si nu intelegem de ce dureaza atat de mult ca sa fie ejaculat din legislatia de salarizare.
Andrei Munteanu a zis
Iftene este cumatrul lui Necula. Fostul primar l-a plantat in functie. De ce mai este acolo inca?
Am fost in audienta la el, omul e bolnav cu capul. Ia bani degeaba, habar nu are ce trebuie sa facs politia locala. Este sdmi-pensionat, ce dracu o mai fi insemnand si asta.
P.S. Iftene este fan Putin. Il idolatrizeaza.
Costel a zis
Du-te la privat, spagarule!
Marcel90 a zis
Aceleasi triste figuri de profitori din banul public. Cumetri, prieteni, amante, nepoti. In orice Institutie patronata de statul roman, e la fel de 30 de ani. Vorbe goale…….
radu a zis
Intrrebare: daca din scoala de militieni ies mai putin militieni decat se pensioneaza ce faci?
Firesc este ca pensia sa fie o asigurare sociala obtinuta conform legii dupa un stagiu de cotizare. La militieni cerd ca e 25 ani ( sper totusi sa nu fie 20).
Asta inseamna ca dupa 25 ani asigurarea s-a incheiat, urmeaza ca asiguratorul ( casa de pensii a militienilor ) sa treaca la plata. De ce militianul nu mai are voie sa munceasca?
Sigur, in cazul in care un sef de militieni angajeaza un pensionar refuzand un absolvent atunci sa pateasca nasoale…
asa sa interzicem de dragul inrterzisului e cam stupid…
TUCU a zis
Alti , tineri, sa nu mai manance o „piine”, sant nevoiti sa plece din tara, iar ” astia ” si „alti” isi fac veacul in slujbe bine renumerate. In ce tara traim ?!!. Mai este Huluta, un sindicalist de o viata. acesta oare ce meseria o fi avand ?!!
Voicu a zis
Huluta e tragator de sfori si tradator….
Mitica a zis
Nimeni nu este de neinlocuit. Dati afara de la stat, anulata pensia si obligati sa lucreze la privat. Asa le trebuie la lacomii astia care cred ca numai ei sunt destepti. Iar Ponta care a aprobat aceasta hotie-inginerie, judecat de Putin nu de Turcan care aplica recalculari, reduceri, anulari de la anul si la multi ani.
Lucia Marusievici Iorga a zis
Mai trebuie pusa la panoul de onoare numita Carmen Mihalache. De la revista Ateneu. Cronicar vestit pentru prietenia cu conacul.
Andrei Munteanu a zis
Ce inseamna pensie? Dupa parerea mea, atingerea varstei de pensionare, 65, 63, sau 45-50 ani la aia cu 4 oua, inseamna ca esti uzat, nu mai dai randament, cu akte cuvinte lasa-i pe altii sa faca treaba. Atunci ce dr..qu mai cauta astia prin functii? Nu se mai satura de bani?